Cei sancționați nu au putut prezenta declarații pe proprie răspundere sau adeverințe eliberate de angajatori. Doar în baza acestora deplasarea este permisă, pe perioada stării de urgență. Restricțiile de deplasare au fost impuse prin Ordonanța Militară și au intrat în vigoare progresiv, la începutul săptămânii trecute.
Duminică după prânz, reprezentanții Prefecturii Timiș au anunțat numărul persoanelor depistate că nu au respectat restricțiile de deplasare. Astfel, numai în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii timișeni au aplicat 547 amenzi în valoare totală de 908.480 de lei. Acțiunile oamenilor vor continua, pe străzi fiind prezenți polițiști, polițiști locali, jandarmi, dar și militari.
Deplasarea persoanelor, atât ziua cât și noaptea, este interzisă, cu anumite excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Cei care părăsesc locuința trebuie să justifice deplasarea în cazul în care sunt opriți de poliție:
(1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Trimite articolul
Xpentru un guvern care a reusit sa fure de la cetatenii care l-au ales peste 40 milioane de lei intr-o saptamana avem doar blesteme: Dumnezeu sa va bata!!!
-
Pentru niste “cetateni” cretini care o cauta si insista ca acest guvern sa-i amendeze, Dumnezeu sa-i aibe in paza.
Pentru cei care aveti doar blesteme ar trebui sa stiti, daca tot va ocupati cu de astea, ca cateodata mai exista si efectul bumerang.