În Timiș, în cursul zilei de sâmbătă, 2 mai, polițiștii au aplicat 161 de sancțiuni contravenționale în valoare de 286.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației, iar jandarmii 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționare a circulației conform Ordonanței Militare nr.3. Au dat amenzi și jandarmii din Gruparea Mobilă Timișoara – 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 32.000 lei.
Deplasarea persoanelor, atât ziua cât și noaptea, este interzisă, cu anumite excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Cei care părăsesc locuința trebuie să justifice deplasarea în cazul în care sunt opriți de poliție:
(1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Trimite articolul
XPoate ar trebui ca cei care emit acest gen de comunicate sa spuna poporului si cîte amenzi din cele peste 300 000 care s au dat de la inceputul stării de urgență,aproape două luni , s au si plătit, asta daca exista vreo evidenta,ca daca nu exista este cam grav, nu va sti nimeni daca aceste amenzi si au atins scopul, daca au avut vreun efect , sau s au dat asa , ca sa dea bine la statistica si la activitatea respectivelor instituții,sau cel putin sa se spuna cîte din ele au fost contestate în justitie,daca tot dam comunicate zilnice, sa dam si date mai concrete,sau poporul nu trebuie sa stie, este si aceasta o varianta,dar eu mizez pe prima , anume ca nu se cunoaste, nu este o evidență concretă.