Astfel că, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat joi că deblochează aproximativ 4.500 de posturi. Cu toate acestea, numărul este mai mic decât cel vehiculat de premierul Ciolacu, care a promis că Guvernul va debloca angajările pentru aproape 8.000 de posturi.
„Deblocăm astăzi angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate şi Asistenţă Socială. Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente şi infirmieri vor putea face rapid angajări”, a transmis inițial premierul Ciolacu, joi, în şedinţa de Guvern.
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost aprobat un memorandum privind aprobarea unei sesiuni de organizare a unor concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate și asistență socială din cadrul instituțiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în anul 2023.
„Am susținut încă de anul trecut în Guvern ideea că sunt profesii și categorii sociale sensibile, care vor fi afectate de blocarea sau reducerea posturilor, iar repercusiunile se vor simți în toată societatea. Instituțiile statului trebuie să fie mai suple, dar să rămână eficiente. Aveam nevoie de cadrul legal pentru ca instituțiile din domeniul sănătății să nu fie afectate, pentru că lipsa de personal conduce la efecte nefaste pentru toți cetățenii vulnerabili. Serviciile medicale sunt indispensabile populației și atragerea de personal de calitate este o nevoie permanentă“, a precizat ministrul dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.
Ca urmare a solicitărilor depuse către Ministerul Dezvoltării de instituțiile publice din toate cele 41 de județe și municipiul București, a fost aprobată organizarea examenelor sau a concursurilor în vederea ocupării a 4.555 de posturi vacante sau temporar vacante.
„Dintre cele 4.555 de posturi, s-au aprobat în integralitate cele 1.510 posturi de medici solicitate (inclusiv stomatologi), precum și 1.847 de posturi pentru personal medical auxiliar (asistente, moașe, infirmiere), 345 de posturi pentru personal de specialitate (kinetoterapeut, chimist, biolog, psiholog, laborant, tehnician medical, psihopedagog, farmacist etc.) și 853 de posturi pentru personal auxiliar (asistent social, jurist, inginer, economist, inspector etc)“, au mai transmis reprezentanții Ministerului Dezvoltării.
În plus, la nivel național, în domeniul sanitar ar fi nevoie de 15.000 de medici, conform unor date prezentate de România Europa Liberă.
Bugetul pentru Sănătate, cu peste 40% mai mare în 2024 decât în 2023
Potrivit șefului executivului, Ministerul Sănătăţii are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de „vreo problemă financiară”.
„De altfel, am alocat circa 6.6 miliarde de lei, în acestă lună, cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând şi cheltuielile curente pe luna ianuarie, pentru medicamente şi servicii medicale. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienţi, un plus de empatie şi de responsabilitate. Asta este valabil şi pentru medicii de familie.
Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios, adică serviciile prestate efectiv să primeze în faţa plăţii pe liste de pacienţi, adică pentru nişte nume puse pe o hârtie”, a subliniat premierul.
Angajații din Sănătate au amenințat că vor intra în grevă generală, începând cu luna februarie. Ei sunt nemulțumiți de salarii și lipsa acută de personal din spitale, după ce angajările au fost blocate pentru medici, asistenți și infirmieri.
Vă reamintim, în urmă cu două zile, primarul Dominic Fritz spunea că din cauza blocării angajărilor din sistemul medical, cele trei spitale ale municipalității funcționează cu 400 de posturi vacante. Drept urmare, edilul-șef îi cerea prefectului social-democrat de Timiș, Mihai Ritivoiu, să vorbească cu colegii săi din guvern pentru rezolvarea situației.
UPDATE. Guvernul permite angajarea a 7.600 de medici și personal
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat că Guvernul a aprobat deblocarea a 7.600 de posturi de medici și personal medical. Decizia vine după ce inițial Guvernul blocase orice angajare nouă în sistem, pentru a reduce cheltuielile bugetare.
„Au fost aprobate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătăţii, pentru spitale din subordinea ministerului, unul propus de Ministerul Dezvoltării, pentru spitale aflate în subordinea autorităţilor locale. În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi”, a spus ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a precizat că au fost scoase la concurs toate posturile de medic solicitate de către unităţile sanitare, în total, peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România. Mai mult, 365 de persoane vor putea fi angajate prin concurs la serviciile de Ambulanţă.
„Unităţile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat aceste proceduri, odată cu aprobarea Memorandumului, este esențial pentru că nu trebuie să aşteptăm şase luni ca să scoatem posturile la concurs, ele pot scoate cât mai repede, procedura spune că după publicare, în termen de 30 de zile se pot organiza concursuri de ocupare a posturilor. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede”, a completat Rafila.
În plus, de la 1 ianuarie 2024, toate posturile eliberate prin ieșirea la pensie sau plecarea din sistem a angajaților pot fi scoase la concurs fără memorandum.
Pe aceeași temă:
Fritz, nemulțumit că spitalele din oraș nu au suficient personal. Solicită deblocarea angajărilor
Trimite articolul
X“sunt bani”. si-atunci de ce creste deficitul? deci de unde sunt bani? din imprumuturi, nu? de la ce banci se imprumuta statul? schmeeeenghen….
-
culcă-te la loc liniștit
-
Deficitul provine din faptul ca toti privatii sunt niste evazionisti, ca sa citez pe seful meu de birou. Daca ati plati darile la stat integral si la timp ar duce-o tara asta mult mai bine.
-
Dacă ai vrut să fii ironic sau sarcastic, nu ai prea reușit. Apropo, dacă s-ar elimina pensiile speciale și toate suplimentele salariale pentru bugetari țara ar merge și mai bine decit „mult mai bine“.
-
LOL!
-
pe ce te bazezi? ah, asa ai fost “invatat” de catre niste jmekeri sa crezi. asa-i ca habar n-ai de legile cu asa zisele pensii speciale? asa-i ca nu faci diferenta intre pensii speciale si pensii de serviciu? asa-i ca nu ne poti spune cat din bugetul total de pensii il reprezinta pensiile care-s pe bune speciale? asa-i ca nu stii ce procent din pensiile “speciale” il reprezinta pensiile militare si ce obligatii nato avem in privinta lor?
-
Ba sincer nu va mai inteleg pe astia ca tine, ai lua 5 minute din viata sa te documentezi sa vezi cat procent din PIB reprezinta pensile speciale? Sau repeti ca un papagal ce spun publicatiile online? E drept ca nu e corect cu pensile speciale cum nu e corect cu reducerea pe impozit pe care o primesc cei din IT[eu fiind unul din ei]… nu am sa iti explic de ce, ca imi voi irosi prea mult timp… sa revin la ideea cu pensile speciale … sunt n lucruri mai importante ca si pensile speciale, cum ar fi paradisurile fiscale[gen olanda(…benelux)] care toata lumea le ignora, acolo iti platesti tu netflixul…evident asta e un exemplu nu prea stralucit, dar daca ai analiza sa vezi ca, cele mai mari companii din Romania merg pe minus de 10-15-20 de ani, ba dar toate… si tu o dai cu pensiile speciale ca o moara stricata, da nu zice nimeni ca nu e important subiectul dar e pe la fundul listei ca importanta si e folosit ca diversiune sau folosit ca subiect de promovare* de catre partidele de tip ONG… nu de mult PSD/PNL au marit lefurile baietiilor din consiilile locale care depasesc procentul pensilor speciale dar nimeni nimic…
-
Pentru cei care nu aveți cap decât că sa nu va ploua in gat, citiți și numai tot o ardeți cu pensiile speciale.
Bugetul României 2023 a fost aprox 110 miliarde euro, aprox 34% din pib-ul de vreo 330 mlrd de euro. Țările vestice ajung la colectare de peste 40%. Deci daca patronul român nu ar prejudicia bugetul și ANAF și-ar face treabă s-ar mai strânge vreo 20 mlrd de euro.
Pensiile speciale in 2023 au fost vreo 400 milioane, adică 0,4 mlrd. Deci nu reprezintă nimic comparativ cu bugetul care a fost sau cu diferența care ar mai trebui sa fie.
-
-
nashpa de tine cu asa sef. chiar asa a zis el, “toti”? cred ca adevarul e “un pic” mai complex totusi. lol. ce e de retinut din povestea asta e ca sunt prea putine cadre medicale. dar pretentii sa fie toti zen, empatici, profesionisti, cinstiti… Dap, pretentii e usor sa avem. Si nu inteleg de ce atata timp cat “sanatatea si educatia nu sunt prioritare”. pai daca nu sunt prioritare, banii merg altundeva, unde anume… ne uitam in seap de exemplu. nu zic bine?
-
Bugetarul are dreptate.
România se îndreaptă cu paşi repezi spre colaps ( incapacitate de plată) doar din cauza imm-urilor cu capital românesc.Astia au supt sângele țării. Ar trebui urgent naționalizate toate immurile iar foştii proprietari trimişi direct în temniță şi instituită prezumția de vinovăție a buticarului.
Iar referitor la achizițiile publice de pe Seap, totul se face respectand la litera legea (pretul cel mai scazut, cea mai buna oferta dpdv economic, caietele de sarcini sunt pe bune, nu cu dedicatie,contractele nu se divizează în veci,nu se jonglează cu codurile cpv etc). Se fac economii fabuloase la bugetul de stat. Poate de aia majoritatea achizițiilor publice se fac de Black Friday…ca să se cumpere totul cât mai ieftin.
-
-