Angajata Maternității Odobescu a declarat pentru TION că se află într-un modul, în curtea Spitalului Municipal Timișoara, unde așteaptă rezultatul testului de COVID-19, după ce i-au fost recoltate probe.
„Am luat contact cu o persoană care este confirmată pozitiv. Am avut o singură dată temperatură 37 cu 5 și dureri de cap. Nu mi s-a părut corect să îmbolnăvesc și restul colegelor. Am sunat la medicul de familie, la Direcția de Sănătate Publică. Astăzi m-a sunat asistenta șefă și mi-a spus să sun la Salvare, că doar așa ne poate testa pe toți angajații. Am urcat în ambulanță, m-au dus la Municipal. Sunt într-un container, eu fac atacuri de panică. Mi-au spus că durează 24 de ore până vine rezultatul testului. Eu eram în autoizolare la domiciliu. Aș fi vrut să fiu înapoi dusă cu ambulanța și să fiu în autoizolare la domiciliu. Nu cred că e OK să fiu ținută 24 de ore într-un container pentru a aștepta rezultatele. Am fost în triaj, mi s-au recoltat analizele, aștept într-un container rezultatul. Să aștept 24 de ore? Nu cer rezultatul în jumătate de oră, dar vreau să mă duc înapoi cu salvarea în autoizolare la domiciliu. Stau cu iubitul meu, în tot timpul ăsta am stat în același apartament. Dacă ies pozitiv probabil că iese și el”, ne spune Camelia Surulescu.
Camelia declară că înainte cu o zi ca Maternitatea Odobescu să intre în carantină a fost la serviciu, iar apoi a stat în izolare, acasă.
„Nu mi se pare corect să îmbolnăvesc pe cineva, inclusiv prietenul meu nu a luat contact cu absolut nimeni. Nu luăm contact, știm ce înseamnă. Eu fac atacuri de panică, este foarte grav pentru mine. Mai-nainte am vorbit cu o colegă, de câteva zile e la domiciliu cu stări foarte rele. A fost în contact cu o persoană pozitivă. Eu nu sunt atât de grav să mă țină aici. Am ajuns să fac atacuri de panică”, ne-a declarat Camelia Surulescu.
Surse din spital spun că testele durează aproximativ cinci ore, iar conform procedurii în cazurile suspecte, pacientul așteaptă în zona de triaj (în cazul acesta un modul) rezultatul testului COVID-19.
Trimite articolul
Xsper ca-ti plac testele noastre care dau pozitive false si invers, suruleasco