Ne spune că a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara după ce a insistat să fie testată. Se simțea rău, a avut febră. Ultima dată a fost joi la lucru, la Maternitatea Odobescu. Sâmbătă noaptea a luat-o ambulanța de acasă. Acum e pe un pat de spital. Tușește des… dar spune că se simte puțin mai bine. A scăpat de febră și tușește mai rar decât o făcea înainte…
„Sâmbătă, după miezul nopții, după lungi insistențe de testare care au fost refuzate de instituție, am fost adusă la spital, la Victor Babeș. M-au chemat la lucru și joi, deși eu le-am spus de starea mea de sănătate și nu m-au luat în seamă. Într-un final, joi am plecat de la lucru, mi s-a făcut rău, m-am învoit., Am sunat la ambulanță seara, am sunat la Direcția de Sănătate Publică, am cerut testare la domiciliu și a doua zi au venit și m-au testat. Apoi m-a sunat un medic epidemiolog sâmbătă seara, în jur de ora 22, la 24 și ceva a venit ambulanța după mine. A venit o mașină mare. Ulterior, când am ajuns la spital, am făcut febră 37 cu 9 și încă două zile după am făcut 38. S-a redus febra de o zi, nu am mai făcut febră. Frecvența tusei s-a redus la jumătate și, în rest… dureri musculare foarte mari, respirație anevoioasă. Tratamentul este foarte bun, își face efectul. Aici, la Spitalul Victor Babeș, se ocupă de noi, nu am nimic de zis”, ne spune asistenta de la Odobescu, sub protecția anonimatului.
Asistenta lucrează la Maternitatea Odobescu, locul unde luni seară, ministrul Sănătății Nelu Tătaru a cerut o verificare urgentă, anchete epidemiologice, după ce zece bebeluși au fost depistați cu COVID-19 (testele acestora urmând să fie repetate) și 25 de paciente și cadre medicale au coronavirus. Maternitatea Odobescu a fost și în carantină pentru aproximativ 24 de ore… „Ni s-a refuzat testarea”, spune asistenta.
Pacientele infectate se plimbau libere prin spital
Asistenta povestește în continuare cum pacientele infectate cu coronavirus se plimbau prin spital, în timp ce cadrele medicale ieșeau din izolare pentru a opera.
„După ce au ieșit fetele din carantina de 30 și ceva de ore, eu am fost prima tură cu colegele care le-au înlocuit. La prima tură după nu s-a făcut la niciun membru al personalului medical testarea. Fetele săracele lucrează în continuare, nu au fost testate. Au fost și paciente pozitive care le-am tratat și apoi am aflat că au coronavirus. Ei operează în continuare, nu au niciun stres. Deja trecem pe a doua săptămână de când s-a aflat că în maternitate există cazuri pozitive. Se știa și pe jos, pe la parter, că erau paciente pozitive și umblau prin spital, fără nicio problemă. Erau medici care erau în izolare și veneau la lucru să opereze. Chiar joi l-am întrebat pe un medic de ce vine la lucru, dacă este în izolare. Atât îi interesează – să se opereze și să ne cheme la lucru”, ne spune asistenta.
De când a fost aducă la Victor Babeș spune că s-au interesat de soarta ei asistenta șefă și colegele. Tușește des și spune că ar fi vrut ca ea și colegele ei să fie luate mai repede în seamă atunci când au sesizat prezența virusului pe „holurile” maternității…
Articole pe aceeași temă:
Două mame cu COVID-19 sunt internate la Maternitatea Bega. Bebelușilor li se fac teste. UPDATE
Trimite articolul
XAsta este ginecologia.,stim cu totii, ca sunt alta specie fata de restul medicilor, si cateodata pe buna dreptate, au o specialitate foarte solicitanta, de aia si spagile sunt cele mai mari acolo.
Dar asta cu venitul din izolare…ce sa facem, cand viitoarea mamica a dat plicul si incepe sa se planga ca o va asista la nastere vreun alt “pulete” nu medicul care a pastorit-o atata timp.
Problema, din nou, nu este doar la medic, este a sistemului care a produs demi-zei in medicina, pacientul nu stie sa mearga la medic, stie sa mearga la medicul X-ulescu si asa mai departe.
As fi vrut sa spun ca poate dupa criza schimbam ceva, dar sunt putin pesimist.
Macar angajarile pe pile sa se mai reduca, ca nivelul de educatie al romanului tot acolo ramane.
-
Cum isi bat joc liberalii si politrucii lor joc de cadrele medicale!
-
Despre cadre ? …. Suprasolicitate, obosite, aflate ele însele în pericol, cu chipurile ascunse de măști (dacă le au…), cu sufletele strânse de grija familiilor… Niciodată nu m-am gândit la ele astfel! Îmi cer iertare!
-
Bietii medici si asistente.
-
Sintem in Postul Pastelui dar, bai liberalilor: Mergeți, dracului, acasă!
-
Pnlul va trebui sa raspunda pentru tot dezastrul.
-
-
o da ‘saracutii’, acum cand sunt in pandemie le plangem de milă, dar in urma cu o luna bagau in buzunar spaga la greu! Hai sa nu fim parveniti tovarsu deaconu. Sunt cei mai mari spagari, medici care iau sute de euro altfel te lasa sa te chinui, medici care au saloane renovate cu 2 paturi doar pentru clientele de la cabinetele lor particulare. Iar acum nesimtitii vin din izolare sa nu piarda spaga. Asta e Romania borfasilor
-
-
Bre Costele, se pare că mai sunt persoane pe “pagina” asta de 2 lei care nu știu că ești cel mai penibil postac psdist din istorie. Și hartia igienică folosită este mai prezentabilă ca si tine. Dar nu știu de ce mă obosesc, te ești conștient de asta și încă mănânci cu polonicul. Asta da slugă
-
incoerent drogat, mai #rezisti ? 🙂
-
-
Chiar cat mai ii cezariana?
-
Din cauza imbhecililor ca tine ne-am pricopsit cu iohanezs si haita. Carati-va de mina toti.
-
Ai dreptate da ce folos. In romania “e” mult prea multi sclavi “europeni” pe bani de nimica. Or sa se intinda pe jos in curind de foame.
-
Ma prostule, pana acum vreo 4-5 luni era mai bine? Ca au fost la conducere Dragnisti si cu Veoricile tale (vreo 7 ani). Nu vezi bai dejectie ca esti pe langa? Spui ca Iohanis are haita? Pai Veorica ce avea? Ciurda?
-
-
chiar si asa, kilu de ceapa cat mai e?
Liberalism tip europa. Tot distruge ce preinde in cale.
Restart si reset la clasa politica, toti sunt de vina are au guvernat din ’90 pana acum. Incomepetenta, tupeul, dezorganizarea, numirile pe nemerit, trucarea examenelor si lucrurile elelalte necurate au dus la colapsul sistemului medical plin de infectii. Unde sunt spitalele noi? Unde este dezinfectia totala din spitale?
-
unu tata care gandeste. asa e. 30 de ani in care poporul a suportat, a semanat, eee acu culege
37-38 e febra la un adult?
Pentru care sa faci scandal ca si cadru medical?
Ma rusinez de rusinea doamnei cadru medical din linia intai…
Chiar, cat era spaga ca sa ajungi asistenta la Maternitatea Odobescu?
-
trebuia sa te rusinezi ca te-ai nascut.
-
tinere, coronavirusul da inclusiv stari subfebrile de 37.3…
-
Febra e de la 38,5 restul e temperatura crescuta.Dar asstentele si mai ales infirmierele sunt peste doctori…
Se vrea capitala europeană,halal maternitate sunteți o rușine a Europei.
-
Hai ca esti tare!
Capitala europeana? A virusului, dar nici macar aia.
Norocul prostului (robu) cu virusul asta. Acum are o scuza beton ca orasul este pregatit ZERO pentru chestia cu capitala europeana, daca va mai fi cazul, ca turisti …
tati globu arde de 3 luni covid, italia arde de 2 luni covid ba chiar cu o luna sa ai tu primu caz acolo au aparut focare mari. zi-mi tu mie cetatean roman ca SRI si SIE NU STIAU ce o sa vina cand tot cimpanzeul ae uita la italieni si intuia ca nu e a buna! Sri si Sie nu stiau nimic. o problema de siguranta nationala care a pus economia cu botu pe labe si a paralizat sistemu medical, tu mare institutie de informatii nu ai stiut ce vine. nu ai fost in stare cu 2 luni in urma sa iti organizezi CJ, spitalele, SI DSPUL care trebuia sa fie PRIMU In organizarea circuitelor si in trainingul personalului medical. NU SA FACUT NIMIC!!! NIMIC SI SE STIA CE VINE!! numa dobitocii pot da vina in ceasul al 12 pe medici. o sa treaca tata si asta si poporul asta cretin tot cu maimutele de la cobducere va ramane, si tot vom ramane surprinsi in fiecare iarna ca a venit zapada ce sa vezi. exact cum ne miram si acum.
sa-i multumiti handicapatului robulache
-
Sefii lui ies seara din izolare de la vilele lui ceausescu direct la tv. Sa ne spuna sa ne spalam pe miini. Scarba si greata.
-
Nu se pot numi oameni acesti indivizi.
-
Parca toate cadrele astea medicale in romania sunt ultimii prostanaci. De o luna deja in tot felul de spitale isi dau unii la ceilalti virusul.
Mai vine si cate unu care povesteste cum ii durea in cur, cum umbla chiar fara masca in conditiile in care tot globul fierbe de cateva luni.
Si asistenta aia de la suceava a afirmat ca ei nu purtau masti, ca pacientul a venit cu alta boala si buuuum s-au infectat toti. Si dupa la control iese la iveala ca ei efectiv REFUZAU sa poarte echipament de protectie.
Zici ca nu-s in domeniul sanatatii si sa stie sa se protejeze PREVENTIV in spitale.
Eu stiam ca in spitale s-a rasturnat caruta cu spagari si nesimtiti. Dar nu stiam ca s-a rasturnat si aia cu prosti!
Si dupa cica sa le zicem eroii in alb! Cand chiar si cadrele medicale care ajung internate povestesc cum colegii lor de breasla nu ii ingrijesc.
Eu as da ordonanta acum ca toate cadrele medicale sa devina asimilate armatei, sa respecte ordinele si daca nu direct curtea martiala, nu penalizari la salarii si mustrari. Si daca pleci din sistem sa se asimileze cu dezertarea in timpul razboiului!