„Bolile infecțioase tropicale sunt afecțiuni care apar în zonele tropicale și subtropicale ale lumii. Turiștii care călătoresc în țări exotice, ar trebui să-și ia măsuri suplimentare de precauție, întrucât bolile tropicale pot fi contactate cu ușurință în aceste destinații. La nivel mondial, cele mai întâlnite afecțiuni asociate cu turismul internațional sunt febra Dengue, malaria, febra galbenă și febra tifoidă”, spune as. univ dr Ovidiu Roșca, medic specialist în boli infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.
Febra Dengue este o afecțiune asemănătoare gripei și se poate transmite prin mușcătura țânțarului Aedes. Simptomele sunt: frisoane, febră, cefalee, dureri musculare, hematurie (sânge în urină) și sângerări nazale sau gingivale.
Malaria este o boală infecțioasă. Fiind foarte răspândito, constituie o problemă prioritară de sănătate publică, situându-se printre primele cinci boli din lume în ceea ce privește mortalitatea globală. Este transmisă tot prin înțepătura unui țânțar – Anofel – mai ales între amurg și zori. Simptomele sunt: febra apărută la șapte zile de la prima expunere sau la trei luni (rareori mai târziu) de la ultima posibilă expunere.
„Orice febră apărută la mai puțin de șapte zile de la o posibilă expunere nu este cauzată de malarie. Există însă și forme mai severe de malarie care se pot manifesta prin febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, slăbiciune, vărsături, tuse, diaree şi dureri abdominale. La acestea se pot adăuga simptome asociate insuficienței unor organe, cum ar fi insuficiență renală acută, convulsii generalizate, colaps circulator, urmate de somnolenţă, comă şi deces”, spune dr Ovidiu Roșca.
Febra galbenă este o altă boală acută virală hemoragică, prezentă în regiunile tropicale din Africa și America, răspândită tot prin înțepătura de țânțar. Virusul poate provoca degenerarea țesuturilor hepatic și renal. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că peste 50% dintre pacienții cu febră galbenă care nu primesc tratament mor. Febra galbenă poate fi prevenită prin vaccinare și nici nu se transmite prin contactul direct cu o persoană infectată.
În țările din zonele geografice cu risc (regiunile tropicale ale Africii și regiunile nordice din America de Sud), vaccinarea este obligatorie, iar la punctele de frontieră trebuie prezentat certificatul de vaccinare obținut de la medicul specialist din țară. Vaccinul poate fi procurat în România contra cost.
„Primul simptom este febra mare, instalată brusc, urmată de dureri abdominale și musculare. Alte simptome care pot apărea sunt frisoanele, cefaleea, icterul (îngălbenirea pielii sau a sclerelor- albul ochilor), constipația, diureză diminuată, vărsăturile cu sânge, sângerările la nivelul gurii, nasului, ochilor sau stomacului, insuficiența ficatului, a rinichilor, a aparatului respirator și a altor organe și în cele din urmă comă și deces”, mai explică specialistul în boli infecțioase, dr Ovidiu Roșca.
Febra tifoidă, o boală infecțioasă severă, răspândită în toate țările exotice cu climă caldă, apare în urma contractării bacteriilor Salmonella Typhi sau Salmonella Paratyphi. Aceste bacterii se regăsesc în apa contaminată sau în hrană și se pot transmite prin consumul lichidelor și a alimentelor contaminate. Febra tifoidă este contagioasă. Ea este caracteristică Mexicului, Americii de Sud, Indiei, Pakistanului sau Egiptului.
Măsuri de prevenție
Medicii specialiști le recomandă turiștilor care călătoresc în astfel de destinații diferite măsuri de prevenție. Astfel, aceștia trebuie să se protejeze, în primul rând, de înțepăturile de țânțari.
- în zonele endemice se recomandă purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi, pantaloni lungi și șosete în perioadele în care sunt activi țânțarii
- se recomandă utilizarea substanțelor repelente, pe haine sau pe părțile de corp lăsate descoperite
- în timpul somnului (mai ales în timpul zilei), se recomandă protejarea patului cu o plasă specială pentru țânțari care va fi tratată în prealabil cu substanțe insecticide
- dacă la întoarcerea dintr-o zonă endemică apare febra însoțită de dureri de cap, dureri oculare, dureri articulare și musculare și erupții cutanate, trebuie consultat un medic
De asemenea, persoanele care vor să călătorească în zonele rurale din țările tropicale trebuie să se vaccineze. Înainte de a călători trebuie să vizitați cabinetul de vaccinare internațională, unde veți primi recomandări și prescripția tratamentului profilactic în funcție de țara unde veți călători.
Călătorii trebuie să fie atenți și la respectarea regulilor esențiale de igienă, precum spălarea și dezinfectarea mâinilor, spălarea temeinică a fructelor și legumelor, băut apă doar din surse de încredere etc.
Trimite articolul
XAedes este si in Romania de 2 ani de zile, l-am vazut in nenumarate randuri, dar presa de la noi nu scrie despre asa ceva, am gasit un singur articol despre un studiu in engleza…