Specialiștii Centrului de Oncologie OncoHelp vor folosi o dotare unică în partea de vest a țării pentru a oferi acest serviciu.
„Este vorba despre aparatul de ultimă generație Varian Gamamed Plus IX echipat cu tehnologie HDR și PDR, a cărui sursa de iradiere este IR192, ceea ce permite efectuarea procedurilor cu tehnica 3D. Brahiterapia presupune o colaborare interdisciplinară între specialiști în radioterapie, fizică medicală, dozimetrie, anestezie și tera-pie intensivă, chirurgie, ginecologie și urologie”, spun reprezentanții asociației OncoHelp.
Serviciul este gratuit pentru toți pacienții asigurați care se adresează Centrului de Oncologie OncoHelp. Brahiterapia este folosită ca tratament în patologia oncologică a tumorilor în stadii incipiente, dar poate fi aplicată și ca tratament asociat în cazul tumorilor de dimensiuni mari.
Prin acest tip de tratament se livrează doze mari de radiații direct la nivel tumoral, protejând structurile sănătoase din organismul pacientului. Selectarea cazurilor pentru care este eficient acest tip de tratament se realizează în baza ghidurilor și protocoalelor terapeutice în vigoare.
„Am reușit, prin implementarea unui proiect de cercetare, achiziționarea aparaturii necesare aplicării tratamentului prin brahiterapie, reușind astfel să readucem după mai bine de 20 de ani această metodă terapeutică în Timișoara, în condițiile în care este disponibilă în foarte puține centre din țară. În acest moment, în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp brahiterapia va fi aplicată doar pentru tratamentul cancerelor din sfera ginecologică, dar ne propunem să ne dezvoltăm astfel încât să mărim plaja de patologii oncologice pentru care acest tratament este necesar și eficient.
Este o șansă în plus pentru pacienți, care, ani la rând, au fost direcționați către alte centre din țară, ceea ce a determinat decalaje în efectuarea tratamentului oncologic”, a transmis dr. Anca Croitoru, șef al secției de Radioterapie.
În acest moment, Centrul de Oncologie OncoHelp tratează un număr mare de pacienți oncologici nu doar din județul Timiș, ci și din județele Caraș – Severin, Arad, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, iar numărul celor care se adresează Centrului este în permanentă creștere. În prezent, în cadrul Laboratorului de Radioterapie OncoHelp sunt tratați aproximativ 125 de pacienți pe zi, iar alți aproximativ 50 de pacienți sunt consultați zilnic în regim ambulator.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XStiti ca de Miercuri, 29.09.2021 pacintii de la Oncohelp nu au mai fost primiti pentru internare?? Pt ca rata de infectare la Timisoara era de 7.5 aprox. Cu ce drept sa nu-i mai primeasca la tratament??? Si ce daca rata de infectare era mare in Tm? Toti pacientii sunt testati inainte sa se interneze, multi sunt si vaccinati!! La ordinul cui s-a produs asta??? Bine ca pentru asta stiti sa le faceti reclama, dar faptul ca pacientii nu si-au primit tratamentul care trebuia, si i-au trimis acasa pe toti cu acelasi tip de medicament, asta nu ati stiut sa mediatizati, nu??