Învățătoarea a fost depistată cu Covid-19 în a doua parte a zilei de luni, 14 septembrie. O altă învățătoare este suspectă de coronavirus, iar alte trei au intrat în contact direct cu acestea. Toate cele cinci cadre didactice sunt izolate la domiciliu, iar copiilor din cinci clase li s-a spus să stea acasă.
„Este vorba despre o doamnă care a stat acasă, soțul ei avea Covid-19. Este și o învățătoare care a fost confirmată cu Covid-19, aseară. Ancheta epidemiologică a fost făcută de către DSP și cele două doamne și alte trei învățătoare stau acasă. Elevii din cinci clase de învățământ primar stau acasă 14 zile. Din cele cinci învățătoare, doar una este infectată. Copii din cele cinci clase sunt acasă”, a declarat Marin Popescu, inspector școlar general de Timiș.
Inspectorul școlar general de Timiș Marin Popescu transmite că cele două învățătoare, cea testată pozitiv și cea suspectă de Covid-19, nu au intrat în contact cu elevii. Au intrat în contact, în schimb, cu cele trei colege, în săptămâna dinaintea începerii cursurilor, când au fost la școală pentru a pregăti clasele.
Clasele I-IV de la Shakespeare sunt în spatele bisericii, în Piața Traian, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, locație diferită față de clasele de gimnaziu.
UPDATE. Părinte revoltat: Am primit mesaj de la învățătoare să duc copilul cu o oră mai târziu la școală, pentru că ele merg la testare
Părinții care își duc copiii la Liceul William Shakespeare au rămas uimiți luni, când s-au trezit cu mesaje de la învățătoare. Acestea le-ar fi spus să-și ducă prichindeii la școală cu o oră mai târziu, pentru că ele „merg la testare”.
„S-a găsit Covid la Shakespeare, dar noi nu știm ce se întâmplă. Am primit mesaje să ducem copiii de la 9 la școală, nu de la 8, pentru că se merge la testare. Ce părinte normal și-ar duce copilul la școală în aceste condiții, am aflat că o învățătoare este în izolare pentru că are soțul confirmat, iar alta are ea Covid”, ne-a spus un părinte revoltat.
Viceprimarul Dan Diaconu spune că s-a decis testarea și celorlalte 11 învățătoare, pentru siguranța lor și a elevilor. Rezultatele ar trebui să vină în cursul zilei de marți.
„Am testat azi-dimineață (marți – n.r.) toate învățătoarele, 11 la număr. Este o singură clădire în care sunt clasele I-IV. Avem o învățătoare confirmată cu trei «contacți», care sunt în izolare și încă una în izolare pentru că soțul ei are Covid-19. Toate învățătoarele au fost testate marți dimineață”, ne-a spus viceprimarul Dan Diaconu.
Se fac teste joi sau vineri și la Școala Gimnazială 19, care a intrat în scenariu roșu duminică seară, chiar înainte de începerea noului an școlar, după ce s-a descoperit că trei învățătoare au fost confirmate cu SARS-CoV2.
Liceul Teoretic William Shakespare se află în scenariul verde.
Trimite articolul
XVa fi un haos si un dute-vino continuu pentru ca inevitabil vor tot aparea infectari ba la cadre didactice, ba la copii. Hai la scoala, dute inapoi acasa si stai 14 zile in izolare. Trebuia implementat un sistem online, au avut suficient timp din martie sa o faca, macar stiau parintii o treaba, ca sta copilul acasa. Asa ba merge la scoala, ba nu mai merge. 2 saptamani merge asa, 2 saptamani merge altfel… o mare prostie.
-
Cine vrei sa o faca , acesti incapabili care ne conduc,nu au capacitatea sa implementeze asa ceva, din martie tot intr o vacanta o tin,exact asa se va intimpla,va fi o agitatie browniana tot timpul,ba acasa,ba la scoala,ba la izolare,iar acesti angajati la ,,STAT ,, de la acest inutil inspectorat mai au tupeul sa vorbeasca,ce au facut din luna martie pina acum,au taiat frunze la ciini,daca nici predarea online nj au reusit sa o implementeze.
Iresponsabilitate adulta ! Ce sa mai ceri de la copii ? Uite cine ii invata ! Halal !
ca sa vezi, dupa nicio zi de scoala…mai are rost sa spun ca trebuiau testate toate cadrele didactice inainte de inceperea scolii??? vedeti, deja gandesc mai sus si mai larg decat Orban si Tataru…
E foarte greu de deschis o scoala dupa ce o doamna infectata cu virus sa plimbat prin scoala,prin clase,parintii au fost chemati la curatenie,va fi un haos total. Si asta pentru ca ,cadrele didactice,majoritatea imbatrinite,depasite,fara cunostinte pe aplicatii,nu doresc online. Prefera sa imbolnaveasca in masa sau sa iasa la pensie dupa 40 ani in cadrul unei scoli. Parinti iresponsabili cu copii bolnavi de plamani,asm,diabet,supraponderali prefera sa ii duca la scoala cu orice risc,decat sa opteze online.
-
Pai cine vrei tu sa faca curatenie? Profesorii?
Normal ca parintii daca isi doresc o clasa cat de cat curata. Si mi se pare penibil sa ne ascundem cu fondul clasei sub forma unei donatii catre scoala… de ce nu e totul pe fata?
Mai sunt si alte scoli din Timisoara cu invatatori/profesori bolnavi, dar inca nu a aparut in presa nimic
Își bat joc de copiii noștri.Al meu nici învățătoare nu are.Este clasa 0 la această școală.
guvern retardat, fmm
Si cum a venit aceea numita doamna la scoala daca soțul ei avea Covor?
Asta e caz penal !
Inconștienti care pun in pericol viata altor oameni !
Asta e caz penal !
-
Exact, trebuia să fie în izolare la domiciliul, ciudat…
-
Nu a venit doamna la scoala !Nu mai credeti tot ce va servesc stiristii !
Este o situatie in toate tarile europene. In Spania dupa 10 zile au fost inchise 53 de scoli din acelasi motiv, COVID 19.
-
BOSS, lipsa organizarii si haosul existent in sistem e specific Romaniei. Spania are un sistem cat de cat pus la punct… comparativ cu rromanica. Nu putea sa faca nimic guvernul liberal atata timp cat suntem la guvernare de 9 luni… greaua mostenire e de vina.
Na să vă mai aud că nu există Covid. Soția a răcit de vreo 3 ori din martie și de fiecare dată s-a dat de ceasul morții că are Covid. Noroc că s-a răzgândit. Cum o doare eva cum îmi spune de câte vreo boală de rar auzi de ea găsită pe net. Ulterior zice că a fost doar un junghi.
Covid are mortalitate de 4 la mie deci stati liniștiți. Mai greu va fi cu criza economică fără precedent ce vine.
-
Cred că încurcați cifrele. Mortalitatea e de 4-5 la sută, nu la mie, ceea ce e o foarte mare diferență. Boala există și este mult mai periculoasă decât gripa.
-
E in jur de 5-7 la mie mortalitatea reala (IFR-Infection fatality rate), cca. 0,5-0,7%. Nu confundați IFR cu CFR (Case fatality rate), aceasta din urma este de 4-5% in România. IFR reprezintă mortalitatea la număr total de infectați, CFR se raportează doar la cazurile confirmate prin test, care in România sunt de cca. 8 ori mai putine decât cazurile reale. Probabil boala e de aproximativ 5 ori mai letala decât gripa. Ceea ce e foarte mult, dar totuși – din fericire – Covid nu e tocmai ciuma.
-
IFR e un mare “probabil”, necunoscandu-se totalul de infectati real.
-
-
-
Mortalitatea COVID este in jur de 5 la suta, si nu 4 la mie.
La generala 30 copii nu au voie sa merga la baie ca nu cumva sa ia covid. Sunt tinuti in clase sa nu cumva sa se faca de ras doamna directoare.
-
Ai posibilitatea sa faci cerere pt online, motiv teama de virus si ti se aproba.
300 aprox din motive,, nejustificate,, ( teama de covid, asa o considera ei) au aprobate cererile si fac de acasă.
150 de cadre lucreaza tot din online, pe.motive medicale , pers in casa cu vulnerabilitati etc.
Si iata ca incet incet scolile se vor inchide pt ca la un moment dat inevitabil acest virus va fi dat de la unul la altul.
Doar rugaciunea la Dumnezeu ne poate ajuta pentru a avea imunitate impotriva acestui virus perfid creat in laborator de unii bogati ai lumii care se cred si ei Dumnezei ai veacului acestuia.
Multumim PNL pentru modul in care a gestionat aceasta criza. Ca au fost mai interesati de jocuri politice, campanie, imprumuturi zilnice la dobanzi enorme, contracte fara licitatie pe naspa, privatizari mascate prin vanzarea activelor companiilor de stat, numiri dubioase decat de testarea masiva din luna martie incepand. Culegem acum roadele muncii analfabetilor din guvern
-
Din fericire nu am avut ocazia sa vedem cum ar fi gestionat guvernul Dancila situația…
-
Din pacate avem oameni mult sub Dancila in guvernul PNL
-
In PNL sunt foarte multi sub Dancila doua in varfl piramidei Turcan si Anisie . PNL = PSD
-
-
Nici nu vreau sa imi inchipui cum ar fi decurs lucrurile daca ramaneau Viorica Vasilica si cu Abramburica!
-
Probabil online… PNL va plati in procente “scoala trebuie sa inceapa”, iar noi vom plati in cosciuge…
-
Ia, sa faca cei ce s au bătut cu pumnul in piept in piata victoriei, cei ce dramatizeaza purtarea mastii!
Ori acasă in online, ori sa taca din gura si sa nu mai faca drame!
Sa fi votat pt online, toți au fost zmei ( parintii) sa i vedem acum în următoarea lună daca le convine scoala face to face in timpul unei epidemii cu o asemenea răspândire!
-
Păi de ce sa nu stea acasa cei fricosi! Daca tot le este frica sa faca on-line si uite asa vor fi în siguranță!
-
De-ai fi asa curajos si offline…
-
Doresc multa sanatate doamnelor invatatoare, sa treaca cu bine peste aceasta incercaresa, sa se intoarca la copii si sa-i invete asa cum au facut-o cu generatia care a terminat cu dragoste si daruire.
La generala 30 copii nu pot sa mearga la toaleta. Asta e democratie?
Multumim PNL, multumim tov. Robu!