CJAS Timiș suplimentează numărul furnizorilor medicali. În luna iunie se va desfășura o nouă sesiune de contractare pentru anul în curs.
Sesiunea de contractare se va desfășura pentru servicii medicale de medicină dentară, medicină fizică și reabilitare (recuperare medicală), specialități clinice de diabet zaharat, nutritive, și boli metabolice, dermatologie, cardiologie, medicină internă, psihiatrie, neurologie, nefrologie, urologie, oftalmologie, psihiatrie pediatrică, ortopedie-traumatologie.
„Măsura are la bază solicitările venite atât din partea furnizorilor de servicii medicale cât și ale asiguraților noștri. Din momentul semnării contractelor cu furnizorii medicali, pacienții pot beneficia mai ușor de asistența medicală de care au nevoie, în cel mai scurt timp posibil, întrucât au la dispoziție un număr mai mare de medici la care pot apela”, a spus Victor Dumitrașcu, director general CJAS Timiș.
Informațiile privind contractarea și modul de depunere a documentelor necesare pentru fiecare domeniu de asistență medicală le găsiți pe site-ul instituției: http://www.cnas.ro/cjastm/.
Citiți principiile noastre de moderare aici!