25.740 de doze vor sosi la centrul de stocare din Timișoara, deși zona intră în carantină și autoritățile au promis mai multe doze. Peste 29.000 vor ajunge în Cluj și peste 63.000 la București. De la Timișoara, dozele se împart în Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin și Arad.
„În completarea acestor măsuri domnul Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș, a purtat în ultimele 24 de ore discuții atât cu vicepremierul României – Dan Barna, cât și la nivelul Ministerului Sănătății – astfel încât, în cel mai scurt timp, se va trimite spre Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a timișenilor”, se arată într-un comunicat de sâmbătă al Prefecturii Timiș.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 martie.
Trimite articolul
XCe ciuda ne este si cu distribuirea vaccinului…
Nu e Timisoara fruncea, vai, ce ne facem?! Sa fim noi mai prejos decat altii, noi, locuitorii marelui oras fruntas, Timisoara?
Hai, sictir, cu voma asta!
-
Se vede ca esti oltean
-
Si?
-
Al chiar ca Sictir e JAGARDEA
-
Aia-i, multam! :))
-
-
-
Inapoi acasă, dacă erați așa bine fata de aici, oricum știți ca nu va înghițim
-
Nu inghiti? Oh…:))
-
Fritzulica fuga la Bucuresti la ai tai ce fac?ne bagati in carantina?asta e solutia?Inca o data Banat-ui fruncea!
Timisoara este un ghimpe permanent pentru mitici….la noi se fac testari, la noi trebuie aduse mai multe doze; unde nu se testeaza, sau se testeaza putin, doze in functie de teste !!!!!!!!
-
Bai, Lula cu frunce-ngusta, “miticii” tai sunt cat se poate de ardeleni. Prosti si ardeleni (stiu, e pleonasm!). Presedinte ardelean, fost premier (si premier de facto) ardelean, un Orban ardelean, un Barna ardelean, prostituatele de la “Ude-mereu” tot din Ardeal s.a.m.d. Asa ca mai dute-n fruncea ma-tii cu injuraturile tale la adresa “miticilor”, ca pot veni si injuraturi la adresa idiotilor de “frunce”, concentrati in provincia asta uitata de timp a Romaniei, si parca vad ca o sa faci pe ofensatul si o sa reclami “lipsa de civilizatie si cultura”… 🙂
-
ohooo lasa cultura nu ii de mitici, ca-s prosti de rup si imputiti de zici ca n-au sapun si apa, fereasca-i Dumnezeu de regionalizare c-or muri de foame.
-
Este evident, cei mai împuțiți sunt nespălații tăi banatustanezi, inamici tradiționali ai apei și săpunului (așa cum i-au învațat/dresat foștii lor stăpâni, viniturile de stepă asiatică organizate în zece triburi, alți nespălați și ăia), că doar ei sunt ”fruncea” acum, Timișul fiind cel mai infect(at) județ din România… Cât despre “cultura” de Banatustan, asta-i exact atâta cât poate produce proverbiala prostie fudulă ce se crede ”fruncea” în această prăpădită provinciue de periferie, mereu chinuită de frustrări si complexe de inferioritate față de regățeni. Ca să fii cu adevărat ”fruncea” trebuie să mai și meriți, să ai cele mai bune rezultate în domeniul respectiv. Și iată, la nivel național cei mai infecți sunt pârliții din Timiș, ei sunt ”fruncea”!
-
Olteni go east and don’t come back ever again. Nu avem nevoie de voi.Nu avem nimic in comun cu voi nsi cu miticii.Jet.
-
1. Complexele sunt de superioritate 2. Noi ne testăm si de aia sunt multe cazuri 3. Voi nici apa calda nu aveti, dar vorbesti aici de săpun 4.Dacă nu ar fi periferia asta sudul si estul ar muri de foame
-
-
-
Ori spuneti “Cluj-NAPOCA si Timisoara”, ori spuneti “Cluj si TIMIS”. Din comparatia Cluj (judet) vs Timisoara (oras) rezulta ca faceti comparatie intre mere si pere.
-
Like!
Pai mai oameni….
Vaccinul se distribue pe CENTRE REGIONALE:
Regiunea VEST (in care este si Timisoara) are 4 judete si Population: 1.777 million (2019) Eurostat.
Regiunea NORD-VEST (in care este si Cluj) are 6 judete si Population: 2.552 million (2019) Eurostat
Intrebare: Nu ti se pare normal sa se tina cont de acest parametru?
“autoritatile” chiar vor sa isi adune sangele de pe jos
Întreb pentru un prieten: oare n-ar fi o distribuție mai corecta, sa se schimbe modalitatea de calculul privind alocarea dozelor de vaccin la nivel național ? O varianta corecta ar fi sa se aloce doze, către județele cu cele mai mari procente de infectați ! Implicit, cei care nu fac teste, nu raporteaza, etc, primesc pe măsura. E doar o propunere de bun-simt … !
O veste buna !, poate sa ia si vaccinul meu il donez la satanistii globalisti in frunte cu fritz iohanis si arahat si restul dradatoriilor de neam din parlament
-
Nici eu, jagardea cum am fost facut mai sus, nu cred in aberatiile tale! 😂
Scrieți numai tâmpenii! Întâi scrieți câte județe deservește aeroportul din Cluj, calculați totalul populației din județele respective și apoi faceți socotelile.
Minciunile autoritatilor , stare de normalitate in epoca Klaus.