Marți, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, aproape 50 de copii, alături de familiile lor, au cântat colinde pentru pacienții internați și pentru personalul spitalului, care sunt nevoiți să își petreacă sărbătorile într-un salon de spital.
„Înseamnă cumva o responsabilitate, pentru că cu toții ne-am dorit să fim aproape și alături de familiile noastre, de cei dragi. Totuși, nu putem să-i uităm pe cei aflați în suferință și considerăm că, prin prisma meseriei pe care ne-am ales-o suntem responsabili să le oferim și lor confort, pentru că și ei și-ar dori la rândul lor, să fie în sânul familiei. Dar, din păcate, din diferite motive ei trebuie să petreacă sărbătorile cu noi, cel puțin anul acesta”, spune dr. Ana Maria Mihai.
Nu este primul an în care colindătorii vin la spital, iar, ca de fiecare dată, pacienții i-au privit bucuroși de la geam, iar personalul medical a ieșit și în curte să asculte colindele. Copii de toate vârstele au cântat colinde, unii și la instrumente, alături de părinți și de cei dragi.
„Este sărbătoarea bucuriei și am vrea să facem o bucurie și celor care, pentru o vreme din motive de sănătate, trebuie să fie aici într-un spital, dar în același timp și pentru personalul care jertfește zicem noi, și în noaptea asta în seara aceasta sunt aici ca să-i slujească pe cei care sunt la pat sau care se confruntă cu probleme. E în fiecare an, pentru noi, așa o bucurie să putem să ajungem aici”, a spus unul dintre colindători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!