În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 133 de cazuri noi de persoane infectate, patru dintre ele fiind din Timiș: două la Timișoara și câte unul la Birda și Gottlob.
Niciun deces nu este raportat în Timiș, în ultimele 24 de ore. În spitalele din județ sunt internate 53 de persoane, iar numărul persoanelor de la ATI scade la 20.
Situația la nivel național
La nivel național au fost raportate de către INSP 148 de decese. 124 dintre ele sunt decese mai vechi, introduse în sistem astăzi.
„În intervalul 09.06.2021 (10:00) – 10.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 148 de decese (80 bărbați și 68 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
124 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 deces s-a produs în iunie 2020, 2 în iulie 2020, 3 în august 2020, 2 în septembrie 2020, 9 în octombrie 2020, 42 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 1 în februarie 2021, 35 în martie 2021 și 8 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Hunedoara, Iași, Olt, Sibiu, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 148 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 5 la categoria 40-49 de ani, 17 la categoria 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, transmit cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În spitalele din România sunt internate 1.343 de persoane cu Covid, iar 265 dintre acestea sunt la ATI.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!