În România, în ultimele 24 de ore au fost depistate 724 de noi infectări cu coronavirus, conform datelor de la Ministerul Sănătății. A fost raportat și un deces.
Timiș
Dintre cazurile confirmate în ultimele 24 de ore, 32 sunt din Timiș, printre cei infectați fiind și cinci copii. În spitalele din județ sunt internate 77 de persoane, iar 22 sunt la ATI.
A fost raportat și un deces în ultimele 24 de ore. Numărul total de decese în județ, de la debutul pandemiei, este de 2.032. Rata de infectare în județ în ultimele 14 zile este de 1,56 la mia de locuitori și se află în scădere.
La această dată, la nivelul județului Timiș nu mai sunt focare active de Covid-19.
Ratele de infectare cu Covid pe localități nu mai sunt transmise de către autorități după încetarea stării de alertă la nivel național, din 9 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!