Au fost depistate 349 de persoane infectate cu Covid-19 la nivel național, iar 22 de cazuri provin din Timiș, conform datelor transmise de Prefectură. Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 de ore, cinci au sub 18 ani.
La nivelul județului, au fost efectuate 246 de teste, 118 fiind teste rapide. Duminică dimineață, 132 persoane confirmate cu Covid-19 erau internate în spitalele din județ, iar 27 de pacienți erau pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Nu a fost raportat niciun deces în ultimele 24 de ore. De la debutul pandemiei sunt 1.863 de morți în Timiș.
Sunt trei focare active în Timiș, aflate sub supraveghere epidemiologică:
- Colegiul Național Bănățean – 4 cazuri
- Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara – 4 cazuri
- Școala Gimnazială Nr.6 Timișoara – 5 cazuri confirmate.
Incidența în județ și în localități
Potrivit raportării de duminică a autorităților județene, rata de infectare în Timiș este 0,77 la mia de locuitori. În Timișoara, incidența este de 0,99 la mie, în scădere față de ziua anterioară, când a fost la 1,05 la mie.
Localitățile cu rata de infectare pe 14 zile peste 3/1000 de locuitori:
- Parța – 3,27
Localitățile cu rata de infectare pe 14 zile peste 2/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori:
- Dumbrava – 2,94
- Saravale 2,63
- Checea 2,55
- Liebling 2,19
Bilanțul național
Institutul Național de Sănătate Publică a raportat, în ultimele 24 de ore, 15 decese, ale unor pacienți internați în spitalele din Arad, Bacău, Caraș-Severin, Călărași, Gorj, Harghita, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Vaslui și Vâlcea.
„Dintre cele 15 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani.
14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Toți pacienții decedați erau nevaccinați”, spun cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În spitalele din România sunt internați 2.379 de bolnavi de Covid-19, iar 443 sunt la ATI.
„Dintre cei 443 de pacienți internați la ATI, 42 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 49 sunt minori, 45 fiind internați în secții și 4 la ATI”, mai spun cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
Xce faceti, propagandistilor, ramaneti fara paine? mulgeti virusul asta cat mai apucati. chiar va pare rau cand nu mai sunt cazuri. stati linistiti ca vi le baga din pix, bucurati-va
unde sunt cazurile? unde e “pandemia nevaccinatilor”? HA??
O sa fie news alert si la 2 cazuri.
da-ți prognoza pe o săptămînă că voi știți dinainte cazurile……
Degeaba mai comentati/agitati pe tema asta! Cazurile de infectare cu SARS COV 2 vor mai fi si vor mai creste! A, stai. Sunteti prin concedii si va plictisiti. Ganditi-va ca sunt doar niste raportari si trebuie sa le luati ca atare. Dar ce sa va mai spun, ca doar voi le stiti pe toate, adepti fiind ai teoriei conspiratiei! :))))
Multumim pacientilot de la ATi ca de sarbatori si in weekenduri numarul de morti scade. Jos palatia ca va abtineti si doar in zilele lucratoare decideti sa o faceti…
Of Doamne, cand se termina cu nebunia asta de asa zisa pandemie…!?