În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 321 de cazuri noi de persoane infectate, 12 dintre ele fiind din Timiș. Zece dintre cazurile noi sunt în Timișoara.
Nu a fost raportat niciun deces în Timiș, în ultimele 24 de ore. În spitalele din județ sunt internate 96 de persoane, 28 fiind pe secțiile de ATI.
Situația la nivel național
La nivel național sunt 43 de decese în ultimele 24 de ore. 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru trei pacienți nu au fost înregistrate comorbidități până în prezent.
În spitalele din România sunt internate 2.659 de persoane cu Covid, iar 459 dintre acestea sunt la ATI.
Focarele active în Timiș
Rămâne doar un focar activ în Timiș la această dată, cu 19 cazuri confirmate, la Penitenciarul Timișoara.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!