De duminică până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.825 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, din 14.355 de teste, din care 6.002 teste rapide. 125 dintre noile cazuri sunt din Timiș.
120 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore.
„În intervalul 28.03.2021 (10:00) – 29.03.2021 (10:00) au fost raportate 120 de decese (69 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.
111 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, transmit cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În spitalele din România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.185. Dintre acestea, 1.398 sunt internate la ATI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!