Până astăzi, 16 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 711.977 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.676 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 249 dintre noile cazuri sunt din Timiș.
Până astăzi, 19.526 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.02.2021 (10:00) – 16.02.2021 (10:00) au fost raportate 81 de decese (42 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.
80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent., transmit cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.045. Dintre acestea, 943 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.749.521 de teste RT-PCR și 215.088 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.951 de teste RT-PCR (14.874 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.077 la cerere) și 8.811 teste rapide antigenice.
Trimite articolul
XVa rog din suflet faveti demersuri sa aflati numarul de teste pe zi in fiecare judet al tarii o sa aveti surprize mari.