Povestea tânărului de 34 de ani a fost făcută publică după ce a călătorit în Italia și s-a internat la Timișoara cu 80% afectare pulmonară. De pe patul de spital, tânărul a relatat clipele prin care a trecut și faptul că nu credea că se poate îmbolnăvi, așa că a preferat inițial să se trateze acasă cu vitamine.
„Am fost în concediu în Italia, m-am simțit rău în a treia zi, am simțit oboseală excesivă, am dormit, nu s-a remediat deloc, am început un tratament cu vitamina C și antibiotic. Săptămâna următoare m-am întors, dar am fost tot mai rău și n-am mai rezistat și a trebuie să vin la spital cu ultimele puteri, cu afectare pulmonară de 80%. Îmi era greu să urc, îmi era greu să mă mișc, începusem să tușesc, nu mai aveam gust și miros, mi-am dat seama că e Covid. E o oboseală generală și o tuse care te îneca excesiv. Pur și simplu nu aveam aer, nu puteam să respir, ceea ce te doboară. Nu puteam să deschid nicio sticlă de apă”, a fost mărturia tânărului de pe patul de spital.
După trei săptămâni de terapie intensivă, medicii l-au salvat, însă tânărul a cerut externarea pe semnătura proprie luni, mințind personalul medical că va rămâne în Timișoara. În urma apelului la 112 care raporta decesul bărbatului, acesta se afla la 60 de km de Timișoara.
„Ne-a zis că pleacă în Timișoara, de fapt a plecat la 60 de km. Pe drum, datorită poziției statice, bănuim o embolie pulmonară, nu au întors mașina, iar când a ajuns ambulanța omul decedase. După o lună de zile, colegii noștri din Terapie Intensivă l-au pus pe picioare, avea afectare pulmonară de 80%. L-am salvat. O decizie nesăbuită, nu a mai vrut să asculte sfaturile medicale, a forțat externarea și s-a ajuns aici. Un tânăr care putea să trăiască”, ne-a spus managerul spitalului „Victor Bebeș” din Timișoara, Cristian Oancea.
Conducerea spitalului a prezentat de multe ori că pacienții vin în stare gravă, cu afectare pulmonară mare, și refuză ajutorul medical.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XSi in scurt timp vin si comentariile anti-vaxerilor si subiecte de doi bani…..
Haide sa vedem ce ne pregatesc astazi bufonii comentatori intr-un nou episod de “propaganda” si alte bla bla-uri obosite !
-
Ca sa aduci vorba de antivaxeri, ar trebui sa ai in discutie si un vaxx. Ceea ce faceti acuma, nu e vaxx, e un tratament pt atenuare simptomelor. Va confera pe de o parte posibilitatea de a trece mai usor prin boala, si pe de alta parte posibilitatea de a circula liber, infectand totul in jurul vostru pe neobservate, la liber. Felicitari, pătrățel!
-
Si uite asa apare primul “savant” sa imi ofere mult necesara lectie.
Vorbesti doi la leu, ca si semenii tai de altfel.
Vi, comentezi ceva inconcret fara justificari si argumente reale si rationale, incerci sa te simti superior si “mai destept ca restu'” ca tu nu esti o oaie oarba si iti inchei pamfletul cu o semi jignire.
Felicitari si iti urez o cariera lunga in medicina. Pari a fi un inovator. Acum fugi pe un alt site unde e nevoie de expertiza ta!-
Blin, ca un slugarnic tipic ce doar stie sa polarizeze, observ ca aia care nu fac ca tine sunt prosti.
Nu ai voie sa ai indoieli legate de coruptii astia.
Peste noapte sunt eroi si big farma cu guvernul ( care nema spitale construite,numai spaga si coruptie, nema apa curata,nema cale ferata si confort urban,buda in curte la scoli etc) imi vrea binele.Dreptate au si sunt valizi sunt cei care isi dau cuminti cu doza 4…5..6…7…fara sa comenteze, tovarase.
ca mor copchii
ca mor vecinii
trebuie sa ne gandim la altii.Ca isi rup capul cu bautura? detalii….
ca sunt grasi ca niste porci…detalii IRELEVANTE
efecte secundare la oameni sanatosi? CONSPIRATII!!!dar vad ca tu nu prea te gandesti.
te pui singur pe pozitia standard de “baiat destept si cuminte care urmeaza regulile”.vad ca nu ai raspuns cu nimic lui krems_cycle
doar il insulti si ataci.pentru ca asta se face.
dezumanizarea opozitiei:
ori esti cu mine ori esti dusman.de abia astept ce urmeaza man; o sa ai parte de utopia la care visezi. Adusa de anti vaxxeri, de dusmanul poporului…
de eretici, nu de cei cuminti si destepti ca tine.-
Exact, el ma acuza ca il semi-jignesc, insa nu aduce in discutie nimic in afara de faptul ca cei care nu facem si gandim ca el suntem niste prosti.
-
Pentru ce m-as obosi sa explic lucruri care au fost spuse deja de nenumarate ori cuiva caruia oricum nu ii pasa si oricum nu sta de doua ori sa se gandeasca la treaba asta?
Cat despre certificatul ala verde, da sunt multi care au facut doar sa plece in concediu. Presupunerea ta ca se aplica si la mine e eronata.
Daca ai fi avut contact direct sau indirect cu mizeria asta nu ai mai vorbi asa. Cel putin nu daca esti semi constient despre ce presupune.
Cum folosesti internetul sa postezi comentarii pe Tion ai putea sa il folosesti si sa te documentezi pe tematica asta mai bine, dar din nou, e dreptul vostru sa procedati cum vreti voi si nu e ca si cum argumentele prezentate pana acum au avut un efect asupra voastra.
Pe mine nu ma afecteaza cu absolut nimic deciziile voastre legate de vaccinare sau nevaccinare. Deranjul e provocat de comentariile de doi bani pe tematica asta.
Apare un articol pe tema asta si repede simtiti nevoia sa scrieti lucruri de doi bani…si asta se vede deja de peste un an jumate…
Sunteti obositori si sincer sper sa nu va oblige nimeni sa va vaccinati. Chiar sper sa nu fie cazul.
Dar sper si ca atunci, cand si daca va infectati, sa nu ocupati locuri in spital si sa o tineti tot asa cu “nu ma vaccinez”, “farma face bani”, “Musta s-a imbogatit” si alte bla bla-uri cum faceti si acum.
-
-
Si tu ce argumente logice aduci in discutie, desteptule? Hai, argumenteaza-mi logic la ce ajuta un certificat verde, in afara de a-ti da voie sa mergi in concediu unde ai chef. Adica eu in calitate de nevaccinat si testat am sanse mult mai mici sa fiu purtator de virus decat tu vaccinat netestat.Logic? Si atunci de ce presiunea imensa spre vaccinare?! Hai varsa tot ca vad ca tu le stii pe toate si restul suntem sosoci antivaxeri.
-
Fiecare face ce vrea, dar nu e presiune pe vacinare, presiunea e in China nu in RO. Nu va obliga nimeni sa va vacinati. Deci de ce minti. Cat despre faptul ca crezi sau nu, se pare ca in ritmul asta multi vor vedea pe spatele lor. Daca ai noroc faci o forma usoara si ai anticorpi deci nu te vei vacina ca nu crez, daca nu, vezi articolul…
-
@fotbal1, incearca sa te angajezi intr-o multinationala fara vaccin si mai vedem. Sau sa-ti internezi un batran nevaccinat intr-un azil de batrani, si exemplele ar putea continua. Si apoi mai zi-mi ca nu te obliga nimeni.
-
-
-
-
cam aceleasi bla bla-uri ca si conformatii
-
Asa-i? Doamne’ajuta ca nu toti sunt orbi adevarului
-
Ai adoptat o atutudine extrem de religioasa cu privire la medicina si stiinta.
Dumnezeu nu greseste…Dar stiinta ne-a dat :
-sirop cu cocaina ca remediu pentru tuse ( aparent un big ups)
-vopsea pe baza de Radium ( ala ce luceste verde si ii un pic radioactiv,vezi daca ai ceasuri mai vechi pe acasa..cu un geiger meter)
-izolatie cu azbest ( aparent un picutz cam toxic, dar tot asa, la vremea lui stiintific considerat sigur si eficient)
-benzina cu plumb ( vrei sa iti spun de ce nu e buna?stii ce experiente similare au avut Romanii?)si ajungem la “trust the science” editia medicala
-lobotomie (ceva ce cred ca ai avea nevoie tu..ca leac)
-tratamente cu mercur pentru sifilis (cauta “what was CALOMEL 🙂 )
-fumatul recomandat de DOCTORI ( hopa… cautam reclame de acum cateva decenii cu recomandari de la medici? fumatul era ceva cool si sanatos)Vezi tu, Blin.
Nu toti “anti-vaxxeri” sunt prosti.
Si nu toti cei care nu doresc sa participe la terapia Covid sunt antivaxxeri.In fiecare generatie s-au gasit termeni derogatorii pentru opozitie si vad ca nu il scapi pe cel de acum din gura.Unii din noi am cam citit ce au mai facut expertii astia si in trecut si nu tratam cu exces de zel stiinta ca pe un cult ci o provocam, venim cu intrebari pertinente pentru a ne cultiva si calma scepticismul…
ori nici autoritatile nici oamenii ca tine nu ajutat in privinta asta in ultimii 2 ani.“Taci si baga! ca ei stiu mai bine” nu e chiar un raspuns stiintific si mai mult demn de ceva venit la o slujba din biserica.Crede si nu cerceta?
Dar e in regula, daca ii dam cu forta sigur merge bine,nu?
-
Si mai este o vorba:
Domnul iti da, dar nu iti baga in traista. Nu uita ca Domnul este cel care a lasat oamenilor liberul albitru (deci faci ce vrei). -
Da cetatene, multumesc de desteptare.
M-am trezit si am trecut in tabara voastra dupa seria de argumente prezentate de tine.
Joi am programata si lobotomia aia despre care vorbesti ca ai dreptate si acolo.Doamne ajuta ca m-ai trezit la realitate si ca m-ai citit asa de bine.
Nimic nu trece neobservat de tine bag seama. Excelent. Lumea are nevoie de oamenica tine care “provoaca si vin cu intrebari pertinente” altfel unde am fi?
Nu stiu care sunt intrebarile la care nu ai primit raspuns si nu te-ai putut documenta cum susti ca faci dar sunt sigur ca ai dat dovada de exces de zel cand ai cautat.
Uite. Doar de dragul discutiei de doi bani pe care o purtam acum…Care sunt top 3 intrebari pe care nu ti-a putut nimeni aduce justificare sau clarificare si ai ramas sceptic din acel motiv?
Daca tot latram aici, macar sa fie la subiect. Ce zici “prietene” ?
Are sens sau o lasam aici? -
Blin,
nu ai zis nimic. Faci spume esti ostil si degeaba.
Te deranjeaza EFECTIV EXISTENTA unora.Tu faci numai tam tam si te supara ca sunt altii ce sunt preocupati de chestiuni serioase.De ce nu pot ei sa fie ca tine?
Stii ca oamenii nu sunt nascuti educati.Exista o etapa tanzitiva de la ne-educat la educat.
E foarte interesant ca in loc sa facilitam acest proces noi dezumanizam persoanele ce nu accepta ipoteze si date contradictorii sau cu logica circulara ce se schimba de la o zi la alta.
Ciudat cum tatezi tu pe toata lumea care nu e deacord cu tine …ca si o categorie SPECIFICA. Un monolit de sub-oameni…ce primesc “ce merita” .Baga doza..intra in coloana lasa-i pe cei mari sa discute, nu?
De ce trebuie CEILALTI sa aiba pareri?
sau si mai rau, pareri ce nu se potrivesc cu ale tale.Lasa-mi adresa ta de email sa continui acest sir de intrebari la care sunt sigur ca ai sa imi dai raspunsuri:
Articolele de stiri erau pline de aceste declaratii…acum ca mai trebuie doze..pentru imunizare…le zicem doar vaccinari.
De ce i se spune imunizare daca nu te imunizeaza?Ai observat schimbarea subtila de dialectica?
Te supara daca folosesc genul asta de cuvinte grele?
Iti aduc aminte de un coleg de banca tocilar pe care aveai ciuda ca facea pe desteptul?te facea sa te simti nesigur si inferior?Ce vaccin ai luat in tinerete, dupa care ai facut apoi boala?
De ce nu testam vaccinatii?In mod special cand acestia calatoresc?
Poate ca nu e ideal sa calatoreasca un vaccinat purtator de covid.sau e recomandat ca un purtator asimtopmatic , vaccinat sa calatoreasca?El nu mai pune in primejdie familii si copii si vulnerabili?
Cei vaccinati care fac boala si sufera…merita sa sufere?
Merita sa sufere un om nevaccinat care face boala?Este in regula din punct de vedere medical sa facem diferente intre cele 2 clase de cetateni?
Daca un betiv ajunge la urgente acesta trebuie lasat sa moara pentru ca este un betiv?
Daca un criminal ajunge la spital, trabuie lasat sa moara?
Cine e responsabil daca un om vaccinat face complicatii de la vaccin?
Daca am platit cotizatia la casa de asigurare si sanatate de stat e in regula sa imi fie refuzat tratamentul?
In care moment exact e tolerabila dezumanizarea unei clase de cetateni? Putem corela acest lucru cu rata de infectare?
De ce se ridiculizeaza folosirea ivermectin-ului ( varianta pentru oamen, pentru ca ea exista) pentru a discredita un tratament?
De ce cand apare un posibil tratament este atacat desi in trecutul recent nu a fost cazul? Sa fie legat de aprobarea -in regim de urgenta- a “vaccinului”?
De ce inca mai mintim ca nu e obligatoriu cand se pun in functiune mecanisme socio economice de constrangere a populatiei pentru un “vaccin” care nu e chiar “vaccin” si nici tratament?
Cum a aparut versiunea Delta in Romania? Cu avionul?
de la Bulgari?Daca restrictia nu functioneaza solutia este o facem si mai aspra?De ce vorbim de restrictii dar organizam Untold, Electric Castle si Formula 1?Acolo nu sunt purtatori asimptomatici vaccinati?
Nu pot aparea mutatii la ei in acest fel?Observ un tipar de instabilitate emotionala la tine, cand ma citezi. Daca doresti, am un cabinet unde putem discuta mai pe larg despre aceste nesigurante pe care le ai.
-
Wow cat de doi la leu a fost tot ce ai scris si cat de amuzant e cum incerci sa fi pasiv agresiv si ostil (amuzant ca spui de mine ca fac asta dar fie).
Cat despre “cabinetul” tau, da, trec pe la el nu-i problema, dar cred ca tu esti cel care trebuie sa se prezinte la un “cabinet”, nu eu.
Cat despre ce te-am intrebat si nu ai raspuns (exact ce ma asteptam) nu mai vorbesc, asa ca iau aberatiile tale pe rand si iti raspund la ele. Cele care au legatura cu tematica, si nu merg in directiile haotice pe care le-ai apucat in toata cascada aia ce ai scris-o.
Se numeste imunizare pentru ca in momentul in care faci tratamentul (vaccinul anti covid) organismul (adica tu) trebuie sa devina nereceptiv la respectivul microb/virus pentru care il faci. Pentru lamuriri extra iti sugerez sa consulti dex-ul.
Vaccinul facut in tinerete a functionat pentru ca ghici ce, l-ai facut la nastere. Si pentru ca toti il facem aia iti ofer imunitatea 100% de turma.
Pentru lamuriri extra iti sugerez sa lasi o adresa de email si iti explic mai detaliat.Regulile pentru vaccinati si nevaccinati sunt aceleasi. Prezinti simptome, stai acasa sau mergi la spital daca e cazul.
Motivul pentru care e presiune pe cei NEVACCINATI si nu sunt testati cei vaccinati este pentru ca ala este scopul vaccinului, sa iti ofere PROTECTIE sau macar sa nu contractezi FORMA GRAVA A BOLII.
Are o logica pentru tine explicatia asta, sau trebuie sa aprofundam si aici?Urmatoare “duma” cu cine merita sa sufere si nu e doar o tentativa penibila de a insira mai mult text sa pari stapan pe tine asa ca o ignoram.
Daca medicii ar face diferente intre cele doua clase nu ar lua un nevaccinat dupa ce a avut atatea ocazii sa se imunizeze pana acum. Nu stiu in ce lume traiesti tu dar nu e cea reala din moment ce ai scos aberatia asta, dar se intelege ca a fost pentru umplutura.Cu betivul la fel, umplutura.
Criminalul la fel, umplutura.
Dezumanizarea bla bla – iara pe langa subiect si de umplutura.ivermectin. de ce : pentru ca esantionul e prea mic, datele nu au fost constante si per general calitatea datelor nu a fost considerata suficient de calitativa pentru a aproba asa ceva.
Tratamentul – de ce a trecut fara probleme. Pentru ca a fost o situatie total diferita din punct de vedere medical care ameninta intreaga populatie, sau pandemie daca imi permiti, sper ca nu te deranjeaza termenii astia. Si ghici ce, cand ceva e asa urgent, cauti solutia in graba. Si apropo, nu a fost scos un tratament si aruncat peste tot fara a fi testat si urmarita evolutia oamenilor, incepand cu primii voluntari care si in zi de astazi sunt urmariti si esantionul e unul mult mai mare decat la ivermectin-ul de care vorbesti dar nu stiu cate cunosti despre el.
Versiunea Delta – a aparut odata cu revenirea la “normalitatea” tanjita de toti.
Sau vrei sa intelegi cum functioneaza o mutatie? Daca e a doua, din nou, lasa emailul sau un numar de telefon si iti explic.Vorbim de restrictii si se organizeaza toate evenimentele astea: Da, asa e. Eu o vad ca o prostie dar pentru ca a fost mai buna situatia si pentru ca exista presiune si din partea cetatenilor si din motive economice, se intampla una ca asta. Putem dezvolta idea dar asta e esenta.
La finalul zilei e decizia ta daca te expui riscului, ca la urma urmei cum ai spus si tu, oamenii nu sunt nascuti educati si nici spirit civic nu mai au de mult.In concluzie, eu zic sa reevaluezi cine este cel ostil aici, cine a ramas pe subiect si cine a deraiat ca trenu’ si revin la ce te-am intrebat anterior… poate acum esti capabil sa raspunzi fara sa fi ostil
Top 3 intrebari pe care nu ti-a putut nimeni aduce justificare sau clarificare si ai ramas sceptic din acel motiv.Daca continui sa fi toxic o lasam aici ca deja am pierdut destul timp cu tine “prietene”
-
-
-
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
articole despre dublu-vaccinati nu bagati? sau alea nu-s pe meniul de propaganda?
-
ba da. tocmai am vaccinat-o pe maica-ta. maine iti vaccinez nevasta apoi sora. tritza. ps: asta pt ca esti un bou care mereu oracaie aiurea
Iar incepeti cu povestile de adormit copiii?
Caramitru tocmai s-a vaccinat si a dat coltul,deci nu e o regula ca trebuie sa ai vaccinul si sa traiesti.
-
prosti, dar multi! pe asta se bazeaza stapanii vostri!
-
Caramitru à murit infectat cu o bacterie, nu a avut treabă cu covidul
Asteptam expertii, sa ne explice cum sta de fapt treaba.
Natural selection finest…Ce-i pacat ca a ocupat un pat de spital aiurea…
P.S. Tocmai a crescut media de inteligenta in RO.
Antibleaxerii haideti cu scenariile…!
Tare sunt curios sa vad ce va mai debiteaza gandelul!
Am cateva idei: i au dat doctorii otravuri, de fapt nu avea covid ci alta boala (liber la te miri ce boli); de fapt omul a murit de batranete…D zeu e mare cu tot cu gradina Lui!
-
tocmai ne-ai aratat ce debiteaza al tau.
Exact cum a spus presedintele vostru : GHINION.
P.S Eu as dori sa ma vaccinez impotriva Shaormei, cica da obezitate care duce la boli de inima…..a stai, nu mai este nevoie sa ma panichez ca shaormwa nu blocheaza spitalele si nu ii fac pe medici sa devina! eroi
-
cata prostie zace in tine, au mama!
Am o întrebare firească. Nu sunt specialist dar aștept răspunsul unuia.
La o afectare pulmonară de 80% este posibil ca pacientul sa aibă o saturație SpO2 de 100 așa cum se vede pe monitorul filmat in linkul cu povestea acestui tânăr?
Cum a fost posibilă externarea pacientului în contextul unei afectări ce îi punea viața în pericol?
Dumnezeu să îl ierte! (Asta dacă nu o fi un securici plătit să ne sparie pe bani multi. Dacă este îl vom mai revedea și în alte filmări. Nu de alta dar pe activenews au transpirat filmări cu saci de cadavre învelite și unul mai rebel își scosese capul din sac pentru a iși fuma liniștit țigara)
-
Sigur nu e imaginata treaba. ‘Whataboutuism’ maxim. Dar na, esti anti inteligenta, este de inteles.
Imediat o sa plangeti la usa primarului iarasi ‘ca de ce carantina?’ .
Boi buni dr pus la jug.-
Au invatat taranii de expresia “whatabout” si se dau destepti; e ca la postiu de 8 ani cand o tina cu plm in jos, plm is sus.
-
De aia nu e bine sa dai ‘smartfon’ boilor buni de tras la jug.
1. Pierd vremea ‘pa net’
2. Au impresia ca sunt destepti, citind carti cu poze si 2% text (de ‘pa net’ ) si incep sa se intrebe ‘what about’ -uismeMergi ma ‘napoi la camp, ca mai e de lucru si pamantu- i lenes…
Lasa gandirea, ca este clar ca nu ii de tine (si cei ca tine) .
-
-
-
Da. Spre exemplu in timp ce i se administreaza oxigen.
actori morti domle. Dumnezeu sa-l hodineasca.
Indoctrinati rau de tot corporatistii nostrii…mandria tarii…
Cati oameni care se elibereaza anticipat cu cererea lor sau cu planul facut pt ambulator mor la scurt timp dupa? In special cei operati de eroii din linia intai care iau o bacterie din spital si sfarsesc in chinuri acasa. Ati fost internati recent sa vedeti cat de absenti sunt doctorii, asistentele si infirmierele de cand doresti sa iti testezi sansele acasa? Sau nah, hai sa dam doar cazul asta ca e mai vip covidul
-
cazurile de infectii nosocomiale se musamalizeaza, s-a saturat Tolontan cat a scris despre ele in Libertatea.
Cica embolie pulmonara. Spagarii eroi simt ca li se strange latul in jurul gatului. Ce se mai vaitau pentru scutirea de malpraxis. Ce sa-i faci, cineva trebuie sa ramana de atarnache cand in acte ii declari vindecati, dar aia care sunt transferati in alte tari ajung acolo cu plamanii sparti si cel putin trei bacterii luate din spital.
Domnu manager, ce se mai aude de vizitele alea in sectiile covid? De camerele video din saloane ca sa poata vedea si apartinatorii pe live cu cata nepasare si dispret sunt tratati pacientii, nimic?
Covidiotii, daca n-ati facut a treia doza, sunteti ca nevaccinati. Masca pe botic.
-
Noi, cu masca, tu, la ATI! RIP!
Si ce boala mai avea? Asta nu se spune?
-
Ba da. Cu capul. Ca si tine.
-
Prostie cronica. Numai ca aia nu doare. Dar se poate murii si de aia
-
se scrie “muri”, dar uite ca nu se moare…ca ai fi si tu deja la 2m sub. Imi place ca unii is asa destepti de nu stiu scrie corect, dar ei au citit pe net, baliverne scrise de alti destepti. Ba, daca citeai ceva, si aici ma refer carti, poate se lega de tine si gramatica limbii romane in timpul ala.
-
Un prost mai puțin! Adică nu crede că există virusul, îl încasează, vede ce rău e și cînd îl fac doctorii cît de cît ok iar nu mai crede că există virusul in el și pleacă!
O fi neam cu șoșoacă?
Nu ni se spune daca era vaccinat sau nu!! Deci pana la urma transportul l-a omarat sau? Totul e usor tendentios, pro arahat&comp!
p.s. iar aceasta fraza e lipsita de logica, deci cel mai probabil neadevarata: “Conducerea spitalului a prezentat de multe ori că pacienții vin în stare gravă, cu afectare pulmonară mare, și refuză ajutorul medical.” Daca refuza ajutorul medical atunci nici nu aveau de ce sa se prezinte la spital. Si pana la urma chiar daca mai pot avea si dreptate, credibilitatea “erorilor” e zero. Absolut din vina lor!
Tinar la 34 ani???? Voi ati fumat iarba albastra ? Ala e aproape pensionar si voi il faceti tinar !!!
-
actually mai avea de muncit pt cotizatie la statul roman inca, atentie mare!!!: inca 31 de ani. Adica probabil mai mult decat varsta ta.
Selecție naturala! Cine nu are creier va crăpa!
-
Nu fi nesimtit.
Pe patul de spital se plangea ca ce bine era daca facea vaccin ul!!!
Anti? Hai aport!
-
Retroactiv, regrete. Nu- i bai, viermii nu fac covid.
Sa inteleg ca a murit dupa ce a facut 60 de km. imediat dupa externare? Cred ca ar merita o ancheta de malpraxis…..
-
S-a dat de la URSPLM derogare la malpraxis pentru dentistii, orptopezii, ginecologii, si restul pedichiuristelor care au fost mutate pe sectiile covid. Sunt zero sansele sa nu dai de un spagar imputit cu scoala terminata doar pentru ca le-a umflat buzunarele spagarilor din facultate si care e pus pe recuperat banii pe care i-a dat pe diploma.
A ocupat un pat degeaba alegand sa fie prost pana la capat desi a primit o a doua sansa
Primele zile ale revoluției: în căutare de morți care să susțină cauza noilor revoluționari se dezgropau morți din cimitirul săracilor și se prezentau ca fiind uciși de trupele lui Ceaușescu. Din păcate pentru ei erau printre ei și ofițeri în civil de la UM din Lipovei care au realizat că morții erau îngropați de mai bine de o săptămână.
Înapoi în dictatură cu pretextul acesta minunat. A se vedea pe filmare că tânărul afectat are saturația de oxigen de 100%.
-
Securistul cu barfa de la bloc, crede ca asa merge treaba.
Hai sa- ti zic si eu barfa de la bloc.
Angajatii de la fostul Autotim imbarcau mortii in cala de la autobuze si- i duceau la crematoriu. Ordonat le- a fost sa se intoarca cu spatele la debarcare (crezand ca vor fi si ei cazati acolo, unii au urinat pe ei) .
Ce este mai credibil totusi? Dezgropatul mortilor, sau mortii lipsa si crematoriul functionand la parametri maximi (existand chiar anchete) ?
Eh, bolsevicule? -
Am fost în zilele alea și i-am văzut! Erau 30 cel puțin și legați cu sârmă ghimpată și torturați! Cam citi morți crezi că mor într-o săptămână din cauze naturale și ajung la un singur cimitir? Informează-te să nu mori prost de bubui!
Cate maimute pe lumea asta! Ar fi fost bine daca virusul asta se lipea si curata doar pe cei cu creierul neted. Dar din pacate aia il iau si il dau mai departe la altii care se feresc cat pot.
Degeaba incerci sa ii explici la un prost cat e de prost, ca nu va intelege niciodata, pentru ca nu are cu ce sa proceseze informatia!
Asa speriați lumea cu povesti tragice, doar doar s-or vaccina
Care nu vreasase vaccineze nu se vaccineaza
-
Daca n- ar suferi mutatii virusul si ar deveni rezistent vaccinului, din partea noastra, a tuturor cu un iq sanatos,puteti sa va imbolnaviti si sa imputiti pamantul toti voi astia cultivati ‘pa net’ (si urmasii vostri) , dar din pacate nu este asa.
Mare pacat totusi (sincer imi pare rau) ..
Interesant este că nu ați specificat daca era vaccinat .. Tind sa cred că era , altfel nu cred că putea călători în vacanță în Italia .. Va rog sa reviniti cu informația aceasta , mi se pare relevanta. Să nu mai zic că înclinația presei este de a specifica in titlu “nevaccinat” ..
-
Cum sa nu poate circula bai nene? de teste covid s-a auzit la strehaia? Si acum poti circula cu test.
-
Dacă nu ai fi analfabet funcțional ți-ai da seama și sigur că nu a fost vaccinat! Dacă încă ai dubii citește și primul articol pe tema asta!
Putem ști și noi cum îl cheamă pe bietul tânăr și în ce localitate este înmormântat ,poate vrem sa mergem la înmormântare.Poate ne ajută spitalul care la externat😁.Tipic manipulare mass media,seamana cu clipul lui Maia Morgenstern adaptat la valul 4😂
luati interviu si la cei mutilati de vaccinuri ce inainte erau perfect sanatori, ca la cei morti de la vaccin le ia interviu Sf PEtru.
mai lasati moale cu PR-ul asta agresiv la campania de vaccinare.
nu vad acelasi interes si atatea resurse/finantari pentru cei ce nu au o paine de pus de masa, ce nopti la rand merg la culcare doar cu apa in stomac, pentru cei ce nu au haine sa-si imbrace copii, pentru copiii ce merg kilometri la unitati de invatamant si n-au cele necesare.
asa ca lasati-o mai moale cu vaccinarea.
cine se vaccineaza bravo lui, cine nu la fel: bravo lui.
Am 2 vecini care au murit subit dupa vaccinare si sunt mii de cazuri in intreaga lume.Sa ma duc sanatos sa ma vaccinez ca sa ce?Sa fiu doar o oaie care accepta o dictatura mondiala care se naste sub ochii nostri?Ati scris anul trecut de parintele Cosmin de la biserica din 700 ca a murit de Covid.Ca ziaristi ati anchetat cazul?La fel ati scris de Padre de la Partos si altii ca au murit de Covid.Aveti idee ce li s-a administrat in spital si de ce toti cei care au fost ,,tratati,, in spital au murit dar niciunul care s-a tratat acasa ?Voi aveti impresia ca toti suntem carpe fara creier?Da,virusul l-au eliberat din laborator,exista,dar care a fost scopul.Voi nu vedeti ca-n tari cu peste 70% vaccinati au crescut de 2-3 ori nr de infectari fata de anul trecut,DAR s-a renuntat la masca si impunerea de restrictii?Sunteti chiar atat de incuiati incat nu vedeti ranjetul din spatele,, bunavointei,, criminalilor astora?Nu pot sa cred ca pt un pumn de arginti va vindeti sufletele.
-
Whataboutuism
Selectie de informstii si naratiune bazata pe anecdote.
Eu cunosc mii de vaccinati, niciunul decedat dupa (top that, bou bun de pus la jug) .-
Ok, si de ce consideri frica lui de a se vaccina mai tampita decat frica ta de a face boala? Presupun ca de aia te-ai vaccinat, nu? Sa faci o forma usoara? Sau daca nu de aia, frica de a nu putea sa ai acces la concerte, sau frica de a nu putea sa iesi din tara, sau frica de… tot o frica a stat si la baza vaccinului tau. De ce consideri frica ta mai veridica decat frica lui? Cine iti confera acest drept? E strigator la cer cum nu vedeti ca suntem cu totii in aceeasi oala, vaccinati sau nu, si ca fiecare avem temerile noastre care ne directioneaza inspre a lua o decizie intr-o directie sau alta. Calmati-va naibii si vedeti-va fiecare de farfuria voastra. V-ati vaccinat, o sa faceti forma usoara (sau poate nu), bravo voua. Nu v-ati vaccinat, o sa facei (cel mai probabil) tot forma usoara, daca nu, asta e v-ati asumat si viata merge inainte.
-
Frică lui de vaccin perpetuează virusul! De aia! Nevoile celor mulți primează întotdeauna nevoilor unei singure persoane! Dacă nu vrea sa se vaccineze nu are ce căuta în comunitate!
-
Acuma cand e totul clar ca vaccinatii se infecteaza si pot transmite, tu o tii pe a ta, ca nevaccinatii nu au ce sa caute in comunitate? Se numeste negarea evidentelor. Du-te la un psiholog.
-
-
-
La ce conditii mizere sunt in spitale si la cat de ordinari sunt medicii nu e de mirare ca a vrut omul sa moara acasa, in liniste.