Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au elaborat trei scenarii posibile – optimist, mediu și pesimist – pentru evoluția valului cinci al pandemiei Covid-19 în România.
În scenariul cel mai pesimist al INSP, vârful valului cinci va fi atins în februarie, cu un număr maxim de infectări zilnice de 25.000. Cum varianta Omicron a coronavirusului se răspândește cu o viteză mai mare decât Delta, se estimează că vârful va fi atins mai repede cu trei săptămâni – maximul atins de Delta a fost în ziua 52, iar în cazul Omicron ar putea fi, aproximativ, după 31 de zile.
Din datele preliminare, varianta Omicron provoacă simptome mai ușoare decât variantele precedente, însă dezavantajul este că se răspândește foarte repede, ceea ce ar putea afecta sistemul sanitar.
INSP vorbește și despre o serie de vulnerabilități prezente la nivel național, precum faptul că doar cca. 25% din persoanele vaccinate au efectuat doza booster (doza trei), nerespectarea măsurilor de carantinare, necompletarea formularelor digitale PLF de intrare în țară, dar și faptul că certificatul verde digital a fost introdus mult prea târziu.
Sunt prevăzute trei scenarii de impact asupra sistemului sanitar:
Scenariul 1 – rata de creștere a numărului de cazuri este de 10% zilnic
- >5% din cazuri necesită internare în secții
- 10% din cazurile din secții necesită internare la ATI;
Scenariul 2 – rata de creștere a numărului de cazuri 6% zilnic
- >20% din cazuri necesită internare în secții;
- 10% din cazurile din secții necesită internare la ATI;
Scenariul 3 – rata de creștere a numărului de cazuri 10% zilnic
- >20% din cazuri necesită internare în secții;
- 1 din 8 din cazurile din secții necesită internare la ATI.
Pentru scenariile 2 și 3, severitatea se consideră mai crescută (20% internați) pentru că în România nu s-au vaccinat anti-Covid suficient de multe persoane de peste 60 de ani.
UPDATE. Managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara: Noi suntem pregătiți de ce va urma
Managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara, medicul Cristian Oancea, spune că este greu să facem predicții, dar județul Timiș pare să fie pregătit pentru a trece prin valul cinci al pandemiei Covid-19.
„Este foarte greu să facem predicții, dar ne așteptăm să fie la fel ca valul IV, cu număr mare de infectări pentru că contagiozitatea este mare în celelalte țări, dar reacțiile adverse sunt moderate. De altfel, celelalte state din Europa au și un procent mai mare de vaccinare. Timișul este un județ unde rata de vaccinare este destul de ridicată și vom vedea cum evoluează situația. Nu știm exact nici ce procent din populație a trecut prin boală. Dar noi suntem pregătiți de ce va urma”, a declarat pentru Tion medicul Cristian Oancea.
Trimite articolul
Xhere we go again
Top 5 simptome: dureri de cap, strănuturi, oboseala, durere in gat, curgerea nasului. Voi Mass-media il faceți sa fie mortal!
-
Sa le spuna cineva si alora care mor ca prostii ca mor degeaba, e doar o raceala.
Voi nu vedeti ca nu mai prezentati deloc credibilitate cu minciunile si manipularea voastra.V-ati pus pe distrugerea oamenilor nevinovati,si mai ales a copiilor,cei trei monstrii:pharma,guvernele si massmedia.Dar vai de cei care au aderat la acest complot ordinar.Timpul lor e scurt pe Pamint si apoi vor fi aruncati acolo unde viermele nu doarme.
valu 5 va evolua exact conform panului dinainte stabilit……..
Deci vine valul 5 dar au relaxat măsurile …o familie ..max 5 membri pot sta la o masa de sărbători …dar la petrecerile de revelion stau cu sutele :)))…ok logica gândite ,
foarte simplu
te injectezi cu doua injectii de astra
sau 4 doze de moderna
sau te impungi de 3 ori cu pfizer. hai poate 4
8 de sputnik
3 sinovacuri
5 de novavax
4 de johnson
4 pastile truvada/zi
si GATA. esti in siguranta!