Protecția împotriva razelor UV este importantă tot anul, nu doar în timpul verii. Majoritatea cancerelor de piele sunt cauzate de expunerea excesivă la lumina ultravioletă (UV), care provine de la soare, paturi de bronzat și lămpi solare. Razele UV pot deteriora celulele pielii, de aceea trebuie să verificați indicele UV din aplicațiile de vreme. Pe lângă aceasta, trebuie să ne hidratăm corespunzător.
„Hidratarea este foarte importantă. Beți minim 2 litri de apă zilnic. Expunerea la soare se va face cu protecție, chiar dacă este înnorat sau mai ales dacă se merge la plajă. Ultravioletele pot să fie un pericol pentru piele. Ultraviolete de tip B (UVB) sunt răspunzătoare de arsura solară și ating maximul între ora 11-17, perioadă în care este recomandată evitarea expunerii la soare, iar adăpostirea sub umbrelele de plaja este recomandat a fi evitată deoarece razele UV pot trece prin ele. Ultravioletele tip A (UVA) pot provoca îmbătrânirea cutanată manifestându-se prin riduri adânci la vârsta adultă. Atât UVA cât și UVB pot produce cancere cutanate. Pentru a proteja pielea este indicat a se folosi, cu 30 de minute înainte de expunere la soare, cremă cu factor de protecție cât mai mare, SPF minim 30 iar la fiecare două ore se indică să se reaplice crema protectoare”, spune dr. Alina Candor.
Foarte important este ca bebelușii sub 6 luni să nu fie expuși la soare, pentru că nici nu pot fi dați cu protecție solară.
De asemenea, îmbrăcămintea trebuie să fie lejeră și vaporoasă: cămăși cu mâneci lungi și fuste lungi. Hainele confecționate din țesătură strânsă oferă cea mai bună protecție. Un tricou umed oferă mult mai puțină protecție UV decât unul uscat, iar culorile mai închise pot oferi mai multă protecție decât culorile mai deschise. Unele articole de îmbrăcăminte sunt certificate conform standardelor internaționale că oferă protecție UV. Sunt recomandate și pălăriile care acoperă urechile și ceafa. Ideale sunt cele din pânză, fără găuri.
De asemenea, ochelarii de soare protejează ochii de razele UV și reduc riscul de cataractă. Ochelarii de soare care blochează atât razele UVA, cât și UVB oferă cea mai bună protecție.
„Important este și ce haine purtăm atunci când temperaturile sunt foarte ridicate. O pălărie cu boruri largi care să acopere zona gâtului, urechile, fața și îmbrăcăminte de culoare deschisă din materiale textile naturale”, mai explică dr. Alina Candor.
Dacă se produce totuși arsura solară, în funcție de gradul acesteia, se recomandă antiinflamatoare nesteroidiene, aplicarea de creme emoliente și hidratare permanentă.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xplatind mai multe taxe “verzi”, energie mai scumpa, etc. asa, nu?