
Epicondilita laterală sau cotul tenismenului, explică fizioterapeutul Radu Butu, este o inflamare a tendonului ce ajută la mișcarea de ridicare a dosului palmei spre antebraț. Tendoanele fac legătura dintre mușchi și oase, iar tendonul care se inflamează în cazul epicondilitei laterale este tendonul mușchiului extensor scurt radial al carpului.

Bursita, explică fizioterapeutul Radu Butu, este o inflamație sau o iritare a unei burse. Bursa este o cavitate asemănătoare unui sac care conține un lichid ce ajută la lubrifierea și la reducerea fricțiunii dintre țesuturi (mușchi, oase, tendoane și piele) în timpul mișcărilor unei articulații. În prima parte a articolului, care a apărut în săptămânalul Agenda & PubliTim în 17 mai, fizioterapeutul timișorean a explicat care sunt cauzele bursitei, tipurile și persoanele predispuse.

Deși este o zonă vizavi de care populația are foarte multe îndoieli, temeri și preconcepții, consultul psihiatric începe să fie din ce în ce mai acceptat în rândul oamenilor. Trecând peste etichete și stigmă, sănătatea mintală este esențială pentru echilibrul personal, dar și școlar. În cazul copiilor și adolescenților, intervenția rapidă înseamnă și o redresare către un făgaș sănătos. Discutăm mai departe cu medicul Isabela Udrescu, specialist în psihiatrie pediatrică.

Bursita, explică fizioterapeutul Radu Butu, este o inflamație sau o iritare a unei burse. Bursa este o cavitate asemănătoare unui sac care conține un lichid ce ajută la lubrifierea și la reducerea fricțiunii dintre țesuturi (mușchi, oase, tendoane și piele) în timpul mișcărilor unei articulații. Cele mai frecvente bursite apar la nivelul următoarelor articulații: umăr, cot, șold sau genunchi.

Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!

Deși are trupul mic și firav și e speriat când se îmbolnăvește, copilul este mereu cel care le dă tărie oamenilor din jurul său. Medicii pediatri au bucuria de a-i trata, dar drumul către vindecare este adesea presărat cu piedici. Mai multe ne spune în a doua parte a interviului medicul Mihai Gafencu, directorul medical al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Black Bag”, o combinație perfectă dintre suspans și mister, pentru iubitorii filmelor de spionaj.
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
Ştiri din Timiș
Salubrizare Timișoara SA, nou-înființata societate din subordinea primăriei, s-a apucat de treabă, după expirarea contractului cu Brantner. Echipele acesteia pot fi văzute începând de vineri pe străzile din oraș. Pot fi recunoscute după vestele reflectorizante marcate stilizat „SaluT”.
1
Sănătate
Vineri, 14 martie, a fost semnat protocolul de înființare a Centrului Integrat de Management al Obezității în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara. Acesta este primul centru de acest tip dintr-un spital public din România și marchează un pas semnificativ în abordarea complexă a obezității.
România
Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni în care a anunțat că de săptămâna viitoare grădina, curtea și interiorul palatului vor fi deschise pentru cetățeni, devenind parte integrantă a Muzeului Cotroceni.
Eveniment
Polițiștii din județele Timiș, Arad și Hunedoara au efectuat 18 percheziții în cadrul unui dosar privind contrabanda și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, descoperind arme letale, muniție și alte echipamente ilegale. Au reținut doi suspecți pentru trafic de armament și contrabandă, de 36 și 45 de ani. Aceștia au fost reținuți în urma unei acțiuni de prindere în flagrant și audieri, iar cercetările continuă.
Ştiri din Timiș
Viitorul sinagogii din Fabric va fi dezbătut și stabilit în această primăvară. Vor fi organizate șase ateliere publice de consultare și design participativ, la care sunt așteptați reprezentanți ai comunității locale, ai asociațiilor civice și ai instituțiilor de cultură, dar și specialiști în arhitectură și urbanism. Prima întâlnire va avea loc pe 9 aprilie.
3