Trei măsuri au fost propuse de echipa de la Spitalul Județean din Timișoara. Una dintre ele susține medicina personalizată, care pune pacientul în prim-plan.
„Colegii noștri au propus trei noi politici publice de sănătate și va fi important, pentru întreg segmentul sanitar din România, ca acestea să fie integrate și aplicate la nivel național. De pildă, cel care susține medicina personalizată va transforma din temelii procesul relațional medic-pacient mai ales în contextul în care sistemul de sănătate va fi cât de curând digitalizat. Pacientul este pus în prim plan într un mod foarte personal astfel încât va avea acces la o structură fermă și strict individualizată, ce va permite medicului său de familie sau celui curant să determine în avans o predispoziție anume la o afecțiune, cu strategia terapeutică aferentă. Este, dacă vreți, o altă fațetă a prevenției în sănătate calibrată la ultimele cercetări în medicină și la tehnologia cea mai avansată” declară managerul SCJUT, Dr. Sorin Barac.
Medicii au susținut și extinderea rețelei de angiografe la nivel național, dat fiind faptul că acesta permite diagnosticarea precisă și aplicarea tratamentului adecvat bolilor cardiovasculare.
„Prin angiografie au fost salvate de la amputație membre bolnave și pacienții au reluat cursul firesc al vieții lor. În plus, procedura aplicată la scară mai mare poate duce la scăderea mortalității”, mai spune managerul Sorin Barac.
Alături de dotarea spitalelor, medicii atrag atenția asupra nevoii urgentării procesului de digitalizare în sănătate, ceea ce implică organizarea sistemului informațional și folosirea aplicațiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!