Componența comisiei a fost modificată joi, de reprezentanții Ministerului Sănătății. Noul președinte al comisiei este Adriana Pistol, director din Institutul Național de Sănătate Publică. Virgil Musta, șef de secție Boli Infecțioase II la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara face parte din comisie. A primit Ordinul Ministerului Sănătății prin care a fost numit în componența acestei comisii. Din comisie fac parte și doctorul Dorel Săndesc, de la Timișoara, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, dar și Cristian Vlădescu – profesor în Sănătate Publică, șeful disciplinei de Sănătate Publica de la UMF Victor Babeș Timișoara.
Demiterea lui Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balș din București, vine după ce acesta a făcut un plan, „Vacanța Mare”, în care se referă la persoanele de peste 65 de ani, pentru care acesta sugerează să fie izolate de familii pentru trei luni, pentru a nu exista riscul contaminării cu COVID-19.
„Domnul profesor Streinu Cercel era membru al comisiei speciale antiCOVID. Noi avem discuții, sunt propuneri. Nu am putut fi de acord cu dânsul. Apariția acelui plan de vacanță nu a făcut decât să extrapoleze anumite gândiri”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, joi, la Timișoara.
După ce joi a fost demis, a fost stabilită componența noii comisii, din care doctorul Virgil Musta din Timișoara face parte, Comisiile de specialitate sunt structuri consultative care furnizează Ministerului Sănătăţii expertize științifice.
Noua componență a Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19, aprobată prin Ordin al Ministerului Sănătății, potrivit HotNews:
- Președinte – dr. Adriana Pistol – directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică
- Vicepreședinte – Prof. univ. dr. Alexandru Rafila – președintele Societății Române de Microbiologie
Componenți:
1. Prof. univ. dr. Dorel Săndesc – medic ATI, presedintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă
2. Prof. univ. dr. Florin Dumitru Mihălțan – medic pneumolog, președintele Societății Române de Pneumologie
3. Dr. Cristian Grasu – medic specialist în medicină de urgență, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății
4. Dr. Simona Pârvu – directorul Institutului Național de Sănătate Publică
5. Conf. dr. Simin Florescu – medic primar boli infecțioase, director medical al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București
6. Prof. dr. Victoria Aramă – medic, șef de secţie la Institutul de Boli Infecţioase Prof. dr. Matei Balş din București
7. Conf. Dr. Daniela Pițigoi – medic epidemiolog
8. Prof. univ. Cristian Vlădescu – profesor în Sănătate Publică, șeful disciplinei de Sanatate Publica de la UMF Victor Babeș din Timișoara, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
9. Șef lucrări dr. Virgil Musta – medic și şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara
10. Șef lucrări dr. Silviu Dumitrescu – medic cardiolog, șef de secție la Spitalul Militar Carol Davila din București
11. Prof. Dr. Daniel Coriu – medic primar hematologie, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni
Trimite articolul
XPerfect omul pare un bun profesionist. Pacat ca e condus politic,nimeni nu va uita ca la sfarsitul lui februarie a declarat ca acest virus este de 10 ori mai slab decat cel de gripa comuna. Evident fortat sa faca declaratia de cei care voiau alegeri anticipate cu orice pret.
ma tot intreb de ce nu dati acel fragment unde dr.Streinu a spus ce nu a spus ,va spun eu care l-am citit cu atentie ca nu a spus ,deci concluzia este ori nu stiti sa cititi ( lucru care nu m-ar mira ) ori sunteti ticalosi si raspanditi informatii eronate ( lucru pe care-l urmaresc de mult la voi !)
Iar dr.Musta ar fi fost mai normal sa fie numit ministru al sanatatii ,pt competenta sa si nu a 15-a roata la carutza Caracalului !
-
subscriu in totalitate.
Dl Musta si alti medici capabili sunt din pacate intr o meserie adesea inflentata politic..nu cred ca scapa nimeni de virus, ci doar daca i se aplica ‘schema’ potrivita de catre medicul potrivit