Din perspectiva medicului infecționist de la Timișoara, gardurile despărțitoare nu pot face față unui virus de natură respiratorie.
„Virusul ne infectează pe toți, că suntem vaccinați, că suntem nevaccinați, că suntem de-o parte sau de alta a liniei de marcare sau a benzii respective. Este o măsură, din punctul meu de vedere, comercială-politică, luată în stare de alertă, cumva, cu conotație pandemică, dar fără a avea logică medicală. CNSU vine cu această propunere, care ulterior s-a și implementat, dar virusul are transmitere respiratorie. Poți să faci 10 culoare delimitate, virusul va circula și de-o parte și de cealaltă”, a declarat medicul Voichița Lăzureanu.
Din punctul său de vedere, lucrurile esențiale – spălatul pe mâini, purtarea măștii, masca și distanțarea – rămân măsurile cele mai concrete în prevenirea infectărilor în contextul pandemic.
Vă reamintim, pe plan național, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat hotărârea ca persoanele care nu dețin certificat verde să poată merge la supermarketurile din mall-uri, comercianții fiind nevoiți să despartă această categorie de persoane de cele vaccinate printr-un gard de protecție. Supermarketurile trebuie să asigure și spațiu de 4 mp pentru fiecare persoană și intrări și ieșiri separate pentru ambele categorii. În plus, în aceste magazine este limitat și numărul de coșuri.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XEu nu asa inteleg ! Eu inteleg ca masurile se uau PENTRU persoanele nevaccinate , nu impotriva lor .
Adica , o persiana vaccinata care intra la un magaxun de pantofi, e protejara de pripriul vaccin de o firma severa de boala .O prdoana nevaccunata poate lua virusul din magazinul X de pantofi , de la un asimptomatic, dar va face , cel mai probabil o forma mai geava de boala .
De aceea e limitat accesul la strictul necesar .
Evident tot de aceea ae su cer certifucatele , ca TU sa nu te imbolnavesti nevaccinat fiind, Eu asa inteleg..
-
Invata sa scrii apoi da-ti cu parerea.
-
Auzi? Nu rogi tu pe cineva sa scrie ce vrei sa spui?
Musta nu zice nimic pe tema asta?
-
A furat startul Voichita, trebuie resapata electoral candidata PSD la primarie.
Poate medical intr-o tara normal asa e, nu are nici un efect pentru ca lumea e civilizata si pastreaza o distanta de “intimitate”, in schimb la noi pana si la bancomat stau in fundul tau ca sa nu piarda randul
-
Iti recomand sa consumi niste fasole sau mazare inainte sa pleci la cumparaturi. Merita!
Asta inseamna democratia!…..yuppi
-
Nu asta e prostia unora pusi in functii pe pile, care nu stiu nimic in domeniu.
Certificatul verde trebuie sa dispara pentru totdeuna!
Pe Arafat si slehta lui in carantina cel putin 2 ani.
Bineinteles ca ajuta, daca oamenii nu se apropie asa de mult de ceilalti find pe sensuri diferite
-
pe bune??? :))))
esti in alt film
DOAR PSIHOLOGICA… CA DOAR E PLANDEMIE… TREZIREA
Multe masuri nu au avut nici o logica medicala. Sictir!
-
Nici art 53 din Constitutia Romaniei nu are logica? Nici masurile luate de toate tarile care au dus la salvarea vietilor cetatenilor, nu au logica, aurolacule?
-
Salvarea cucului… Mai taci dracu
-
Kauflandul din Circumvalatiunii a pus iarasi cordon despartitor si iti cere certificat verde ca sa iti cumperi paine!!! Recidivisti nu alta….
-
Nu te intrebi de ce sunt atatia la ATI si mor sute sau mii zilnic dintre cei nevaccinati, comparativ cu cel mult 10 dintre cei vaccinati, dintre care 8-9 cu comorbiditati?
-
Mor milioane pe zi…. Mai aberezi mult?
-
Ba da, au o mare logica. Sa nu primeasca Mall-urile amenda. Amenda data tot de PNL si PSD-ul lui Voichita Lazureanu.
habar nu ai pe ce planeta traiesti, cum “sa le creasca cifra de afaceri marilor magazine” daca doar cei vaccinati pot intra (astia fiind 30-40% din populatie) ?????
“unde si pina acum se intra liber la supermarchet” – pai aia si e ideea, inteligentule, ca la supermarket sa intre oricine, pt ca si aia nevaccinati au nevoie de de-ale gurii… culoarele au fost facute pt a fi oprit accesul celor nevaccinati la celelalte magazine ori restaurante/cafenele din incinta supermarketurilor, pt ca fara o cafea, un tricou si un ziar poti trai…
Doar prostii.
Acum 2 ani, toate teoriile erau conspirationiste.
Acum 1 an toti care nu se va##ineaza nu inteleg, sunt prosti.
Iar acum? Acum toate-s adevarate.
Plandemie abureala, unde-s va##inati, acolo-s cele mai multe infectari!
Dar bravo ” voua ” care v-ati lasat de ” gandit ” si ati mers dupa tot ce va dicteaza ” conducerea “
-
Sa mori tu? 95% dintre morti sunt nevaccinati. 4% vaccinati, dar cu comorbiditati, 1% vaccinati fara comorbiditati. In toate tarile unde rata de vaccinare este de aproape 100% cu doza booster, numarul mortilor ii numeri pe degete, iar la restrictii renunta cate 3-4 tari zilnic. Numai noi behaim ca este plandemie, desi PANdemia inseamna cazuri si morti raportati la nivel global. 45% rata de vaccinare nu inseamna ca s-au imunizat toti si ca poti raporta toate cazurile la cei vaccinati! Nu poti compara mere cu pere! Nu poti confunda metrul cu tona! Un om sanatos la cap apara viata si sanatatea, atat a lor, cat si a celor din jur (rude, prieteni) nu le-o pune in pericol cum o fac teroristii!
-
Strici orzul pe gaste.
-
In sfârșit o afirmație pertinenta, științifică, logica și de bun simt de la un specialist! Nu contează partidul din care Dna doctor face parte, știința e una, politica este cu totul altceva!
-
De cand un sosocar este specialist?
-
CpM, corect… pana nu e numit in vreo functie politica. Pe urma e in primul rand politician, si undeva pe 3-4 mai poate fi considerat “specialist”. Mai pe romaneste, forma fara fond. Rafila, exemplu complet gratuit.
Bai gomez, ti-e ciuda ca te-ai vaccinat degeaba si nu drepturi in plus? Ghinion fraiere… 😂😂😂😂
Ani de zile dupa ce va trece pandemia cei nevaccinati trebuie sa simta ca sint niste focare de infectie, niste
obscurantisti de care trebuie sa ne ferim !
Iar restrictiile de calatorie pentru nevaccinati trebuie continuate, si vor continua, indiferent de situatia epidemiologica !!!
Cu toate ca restrictiile de calatorie nu afecteaza nevaccinatii , in proportie de 90% ei nu se deplaseaza in afara
mahalalei de domiciliu…
-
Sa te ptinda omicronul si sa nu iti mai dea drumul de afurit ce esti si ipocrit esti un corporatist cu mii de euro si trei doze de vacin.
-
Oau! Cata frustrare!
Dupa nickname presupun ca cel mai bine te pricepi la stat pe spate. Asa ca fa ce sti mai bine si taci.
-
-
Nu ne permitem palate, ca și tine,ce să facem…
Logică de tip USL!
Are logica in contextul masurilor adoptate de guvernul din care face parte acum si partidul Doamnei Doctor. Fara ele (culuarele), persoanele fara certificat nu ar fi putut ajunge la magazinul alimentar, pentru ca la intrarea in mall se verifica posesia certificatului verde. Ori pentru magazinele de acest tip nu este necesara. Stimata doamna nu are decat sa discute pe linie politica sau direct cu ministrul sanatatii din propriul partid si sa ceara o uniformizare a regulilor. Dar probabil nu si-a mai vazut demult numele prin presa si hai cu o cugetare nesolicitata si lipsita de fond.