Inspectorii DSP Timiș au verificat condițiile igienico-sanitare din marile lanțuri comerciale și au recomandat și planificat o intensificare a măsurilor de prevenție, „în vederea asigurării distanțării între clienți și între clienți și lucrătorii comerciali, dar și pentru garantarea calității produselor alimentare”.
Reprezentanții DSP Timiș transmit că s-a urmărit modul în care au fost implementate măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu COVID-19. Nu s-a impus încă aplicarea unor măsuri de sancționare. În urma acțiunilor desfășurate de inspectorii DSP Timiș și cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș.
„În perioada Sărbătorilor Pascale, cât și după această perioadă, dat fiind că sunt în vigoare reguli speciale de păstrare a distanței minime între persoanele aflate în deplasare și a reducerii drastice a contactelor directe cu suprafețele ce reprezintă riscuri de propagare epidemiologică, aplicabile inclusiv în cazul vizitelor în magazinele aparținând lanțurilor comerciale, transmitem o solicitare publică adresată vizitatorilor spațiilor comerciale de retail de a respecta toate măsurile de precauție instituite în magazinele pe care le vizitează”, transmit reprezentanții DSP Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!