Echipamentele sunt achiziționate pe fonduri europene, printr-un program transfrontalier România-Ungaria, finanțat cu 2,7 milioane de euro. Partea românească, reprezentată de Spitalul Municipal Timișoara, are 1,4 milioane de euro la dispoziție pentru achiziția de echipamente medicale, schimburi de experiență și alte activități.
Angiograful este plasat deja la „Clinicile Noi”, și, conform reprezentanților Spitalului Municipal, este unic în România. Angiograful va fi pus în funcțiune până la finalul acestui an, iar fiecare pacient va avea acces la el, în mod gratuit.
Cu ajutorul angiografului, spre exemplu, se poate vedea unde este blocată o arteră și se introduce un stent care să mențină acest vas de sânge permeabil. Zilele trecute a avut loc un forum pe această temă, la Timișoara.
„Este un proiect în cadrul programului transfrontalier România-Ungaria, Valoarea este de 2,7 milioane de euro. Un proiect care a început anul trecut și durează doi ani. Am achiziționat un angiograf performant, cel mai bun echipament din țară, pentru funcționarea căruia amenajăm un spațiu. Pacienții pot beneficia de gratuitate privind stenturile, prin programul național. Putem efectua și intervenții vasculare cerebrale cu acest echipament. Am mai achiziționat ecografe, monitoare. Este un program de screening gratuit în cadrul proiectului, în care pacienții beneficiază de ecografii cardiace, EKG”, a spus doctorul Olimpia Oprea, de la Clinica Odobescu din Timișoara, coordonator medical și inițiatoarea proiectului.
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a achiziționat, prin acest proiect, un angiograf, trei ecografe, un software cardiac pentru RMN, patru monitoare TA, 4 monitoare EKG, 7 paturi medicale, 4 electrocardiografe și două defibrilatoare portabile.
„Obiectivul principal este reducerea îmbolnăvirilor și deceselor prin boli cardiovasculare. Cele mai importante complicații sunt infarctul miocardic acut, accidentul vascular cerebral și boala vasculară periferică. Aceste boli cardiovasculare, în toată Europa, reprezintă principala cauză de deces, urmată la mare distanță de cancer, 80 la sută dintre decese au loc din cauza infarctului miocardic și accidentului vascular cerebral. În România, mortalitatea prin infarct miocardic este de două ori și jumătate mai mare decât în Danemarca. Atunci, fie avem un stil de viață mai nesănătos, suntem mai sedentari, obezi, mâncăm prea multe dulciuri și grăsimi și nu avem suficiente mijloace. Cu ajutorul acestui proiect ne propunem să ameliorăm atât stilul de viață, informând pacienții, organizând forumuri și examinând un număr cât mai mare de persoane. Pentru diagnostic și tratament organizăm schimburi de experiență cu colegii din Ungaria și am achiziționat aparatură medicală foarte performantă, inclusiv un angiograf biplan, cel mai performant din România”, a spus prof. dr. Mirela Tomescu, Clinica ASCAR Timișoara, managerul acestui proiect.
Proiectul Team-Cardio-Prevent „„Cross-border cooperation in the prevention and complex treatment of cardiovascular and peripheral vascular diseases in Békés-Timis counties“) este finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională cu 2.301.346,47 euro, prin intermediul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Lider de proiect este Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timişoara, având ca partener Spitalul Central Județean Békés, din Ungaria. Valoarea totală a proiectului este de 2.707.466,44 (85% reprezintă fonduri europene nerambursabile FEDR, 15% cofinanţare de la bugetul de stat pentru partenerul maghiar, 13% cofinanţare de la bugetul de stat și 2% fonduri proprii pentru partenerul român).
Trimite articolul
XDar un aparat care sa detecteze solicitantii de spagi, dezinteresatii si incompetentii se aduce?