La Arad și Hunedoara au fost trimise două echipe de medici de la Institutul Național de Sănătate Publică, medici epidemiologi, de la Timișoara, dintre care doi s-au deplasat la Arad și doi la Hunedoara. Doi medici anesteziști reanimatori militari de la Spitalul din Timișoara și cel din Craiova și doi medici de la Timișoara și Craiova, de la UPU-SMURD, sunt de asemenea în cele două orașe pentru a oferi sprijin. Echipele au fost trimise în cele două orașe din Vest încă de vineri.
„Misiunea pe care o au colegii este să vină în sprijinul autorităților. Ei au fost detașați la prefecturi, unde vor oferi sprijin pentru prefecți, pentru a impune anumite soluții pentru spitalele din Deva și Arad. Acest tip de echipe de sprijin vor fi trimise și în alte zone dacă va fi nevoie sau dacă ni se solicită, fără nicio întârziere. Ideea este să readucem unitățile sanitare să funcționeze cât mai bine pentru a deservi populația din zonă”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!