Sunteți așteptați între orele 7:30 și 13:30, la Centrul de Transfuzii Timișoara, de lângă Spitalul Județean, pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1.
Vă puteți programa folosind aplicația Donorium sau BloodDoChallenge.
Persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală invazivă (chiar și minimă), pot dona abia după șase luni. Cele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, pot dona sânge la minim 28 de zile după vindecare.
Cei care s-au vaccinat cu: Pfizer sau Moderna – pot dona sânge dacă au trecut cel puțin șapte zile de la administrarea oricăreia dintre cele două doze și nu au prezentat simptome sau au trecut cel puțin șapte zile de la remiterea oricărui simptom; Johnson&Johnson – pot dona sânge după patru săptămâni de la administrarea unei doze sau de la remiterea oricărui simptom apărut după vaccinare.
Ca să puteți dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kilograme, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării.
De asemenea, este obligatoriu să nu fiți sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine și să nu aveți sau să fi avut următoarele afecțiuni: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte peste șase dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Trimite articolul
XAs dona dar nu sunt vacccinat anti Covid19 și nu am anticorpi și nu vreau să vă pun viața în pericol. Nu m-am vaccinat nici împotriva variolei maimuței și nici nu o voi face, nici împotriva ciumei bubonice… Mă simt bine și mă mir că mai trăiesc.
cereti de la pfițzer sange, sa va dea cu paine
Hai sa ne gandim la persoanele care au nevoie de sange, sa dam o sansa fiecarei persoane care ajunge in aceasta situatie de a avea nevoie de transfuzie de sange. Nu stim niciodata cand o sa avem si noi nevoie.