Procurorii timișoreni povestesc că femeia s-a prezentat, în 28 martie, la o clinică medicală privată din Timișoara, pentru o radiografie pulmonară. A declarat în scris că nu se află în nici una din situațiile de contaminare cu COVID-19, iar în urma investigațiilor, medicul radiolog al clinicii a confirmat diagnosticul de pneumonie mixtă bilaterală.
Femeia a plecat, iar ulterior, cei de la clinica medicală, au fost contactați de dispecerii de la 112 care i-au anunțat că pacienta a solicitat îngrijiri medicale de specialitate.
„Ulterior investigației medicale, reprezentanții clinicii au fost contactați de Dispeceratul pentru situații de urgență 112 care le-a adus la cunoștință că pacienta investigată a solicitat servicii medicale de specialitate, declarând că a intrat în contact cu soacra acesteia, ce se află internată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiologie Dr. Victor Babeș. Având în vedere posibilitatea răspândirii virusului SARS-CoV-2 ca urmare a celor nedeclarate de pacientă, activitatea punctului de lucru din Timișoara al clinicii a fost încetată începând cu data de 30.03.2020, iar personalul aflat în tură în data de 28.03.2020 s-a autoizolat la domiciliu”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Trimite articolul
XCe fel de contact?
-
contat. A avut contat
-
Daca s-au sesizat aia de la 112 se presupune ca nu a fost intre soacra si nora “contact telefonic” sau ca si-au facut bezele cu mana, una la geamul salonului si alta pe trotuarul din fata clinicii!
Aia de la 112 au stiut de ce au dat alarma!
Multa lume in Romania nu intelege ce grav este sa umbli cu virusul pe la altii.
Lumea este inca in “las ca merge, ca poate nu ma prinde!” Eu sunt mai destept/desteapta !
Normal ca acuma Clinica privata are o gramada de cheltuieli si necazuri din pricina asta. Nu m-as mira daca ar cere ceva despagubiri, ca va inchipuiti ce cheltuieli au aia:
– Lipsa venituri pe periada cat e inchisa;
-Cheltuieli cu personalul medical ce sta in izolare,
-Cheltuieli cu intretinerea cladirii, rate la banca, etc, etc.
-Cheltuieli cu repunerea in functie , cu dezinfectia etc,etc
Asta daca se constata ca nu s-a infectat nimeni la clinica. Daca s-a infectat cineva este grav de tot. daca cineva chiar moare dintre cei noi in fectati este si mai drastic.
Multa lume este inconstienta de ce urmari le are plimbarea fara rost si minciuna.