Ambulatoriul Spitalului Clinic C.F. Timișoara dispune de mai multe secții medicale unde se pot prezenta pacienții:
- medicină internă
- chirurgie generală
- urologie
- diabet zaharat
- nutriție și boli metabolice
- pneumologie
- cardiologie
- obstetrică-ginecologie
- psihiatrie
- neurologie
- oftalmologie
- otorinolaringologie.
Ambulatoriul este situat în clădirea centrală a spitalului CFR, pe Spl. Tudor Vladimirescu nr. 13-15, și a beneficiat, conform reprezentanților spitalului, de investiții majore de renovare a spațiului și dotare cu aparatură medicală modernă.
Pacienții se pot programa telefonic la nr. 0742.892.352, programul fiind de luni până vineri, în intervalul orar 8-15.
„De serviciile Ambulatoriului pot beneficia atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate. De asemenea, în cadrul Ambulatoriului se pot prezenta și persoanele care au urgențe medicale și necesită îngrijire imediată”, ne-a transmis Stela Iurciuc, directoarea Spitalului CF Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!