În perioada 13-17 aprilie, în țară vor fi aduse cca. 45 de tone de echipamente, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române, ce vor executa zboruri zilnice pe ruta București-Frankfurt și retur, transmit reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
”Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne.”, spun cei de la MApN.
Distribuirea echipamentelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.
Trimite articolul
XLa ce pret??? SA vedem daca se fura bani, daca preturile sunt suprevaluate… de ce nu exista transparenta fiscala???