Dacă numărul persoanelor aflate în carantină scade, crește în schimb cel al persoanelor aflate în izolare la domiciliu. În 24 de ore, 32 de persoane din Timiș au ieșit din carantină, iar 155 au intrat în izolare.
„La nivelul județului Timiș, în această dimineață (joi, 21 mai – n.r.) sunt 229 persoane aflate în carantină, față de 261 în cursul zilei de ieri. Totodată, 1216 persoane se află în izolare, față de 1061 în urmă cu o zi”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis: în starea de alertă, pentru persoanele care vin din străinătate se instituie măsura izolării la domiciliu. Conform aceleiași hotărâri, „persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15 mai 2020 rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile“. Dacă o persoană care vine de peste hotare nu are unde locui, atunci va fi plasată în carantină. În carantină vor fi plasate și persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu, dar acestea vor plăti cazarea și mâncarea pe cele 14 zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!