Virusul a creat probleme la echipa timișoreană de fotbal încă de la începutul lui iulie atunci când antrenamentele au fost suspendate după ce doi jucători au fost testați pozitiv și izolați.
Ulterior, în august, un al treilea fotbalist a fost depistat pozitiv și a intrat și el în izolare.
La început de octombrie virusul a reapărut în rândurile celor de la Politehnica Timișoara. Șapte persoane au fost depistate pozitiv, iar lotul și stafful tehnic au intrat în izolare.
Marți, reprezentanții echipei anunță că alte trei persoane au fost depistate pozitiv.
„Aşa cum clubul nostru anunţa săptămâna trecută, şapte componenţi ai lotului Politehnicii au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV 2. Prin urmare întreg lotul alb-violet (staff şi jucători) a intrat în carantină. Ieri, la cinci zile distanţă de la semnalarea cazurilor, 21 de persoane dintre cele care au avut rezultate negative au fost retestate. De această dată încă trei jucători au primit rezultate pozitive şi vor continua perioada de izolare. Restul de 18 membri ai lotului şi staff-ului aferent îşi vor putea relua imediat activitatea obişnuită”, au transmis reprezentanții echipei.
Trimite articolul
XLiBeRtAtE pEnTrU sUpOrTeRi!!! LaSaTi SuPoRtErIi Pe StAdIoAne!!!! Nu asta e sloganul lor? Eu zic sa chemati iar 20-30 de cetateni turmentati fara masca sa va urle-n mecla, asa cum va place sa faceti dupa meciuri. Dup-aia sa va plangeti ca nu stiti ce s-a intamplat.