Fibroscanul este un dispozitiv care permite depistarea, evaluarea și monitorizarea fibrozei ficatului, și anume cât de afectat este ficatului pacientului. Procedura, care necesită folosirea acestui aparat, se numește elastografie impulsională, este neinvazivă și nu are efecte secundare.
Fibroscanul se folosește în cazul mai multor boli cronice hepatice.
„Hepatite virale B,C,D, hepatite etanolice, cele autoimune, steatoza non alcoolică sau ficatul gras, dar și alte boli mai rare de ficat ca boala Wilson, hemocromatoză, ori boli colestatice. Pentru toate acestea, Fibroscanul trage un semnal de alarmă. Rezultatul obținut cu ajutorul dispozitivului însă trebuie corelat și cu alte investigații. În plus, aparatul cuantifică și cantitatea de grăsime din ficat și stadializează aceasta cantitate în 3 grade: ușoara, moderata sau severa”, spune dr. Mădălina Topan, medic specialist gastroenterolog la Spitalul CFR Timișoara.
Elastografia seamănă cu biopsia hepatică, și se bazează pe utilizarea ultrasunetelor, corelându-se cu scorul METAVIR obținut în urma biopsiei.
„Elastografia hepatică investighează deci gradul de elasticitate hepatică. Când elasticitatea hepatică scade, înseamnă că ficatul devine mai rigid. Cu cât ficatul este mai dur, cu atât gradul fibrozei este mai ridicat. Acest aparat utilizează sonde speciale care trimit un impuls, unde ultrasonore, către ficat. După ce atinge organul, impulsul este redirecționat către sondă. Astfel, în funcție de rapiditatea cu care ajunge înapoi, obținem o valoare a durității.
Cu cât unda se întoarce mai repede, cu atât țesutul hepatic este mai dur. Gradul de fibroză ne spune la ce nivel al evoluției unei boli hepatice se află pacientul, fibroza severă însemnând, de fapt, ciroză hepatică. Elasticitatea ficatului se stabilește prin calcularea mediei a zece măsurători într-un punct la nivelul ficatului. Procedura poate fi repetată ori de câte ori este necesar, fără efecte secundare”, transmite dr. Mădălina Topan, medic specialist gastroenterolog.
După ce medicii stabilesc starea ficatului pacientului, se poate acorda un tratament. Fibroscanul poate fi folosit și pentru a monitoriza eficiența tratamentului.
Investigația cu dispozitivul Fibroscan poate fi făcută gratuit, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, în cadrul Ambulatoriului Spitalului CFR Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!