La Spitalul de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost montat, în primăvara anului trecut, un aparat PET-CT pentru depistarea cancerului. Este al șaselea aparat de acest fel prezent într-o unitate sanitară publică din România.
Principalii beneficiari ai acestui aparat sunt pacienții suspecți de cancer pulmonar. Aparatul PET-CT oferă o evaluare detaliată a stadiului bolii și ajută la personalizarea tratamentului.
„PET-CT-ul ne permite să diagnosticăm, în cazul neoplaziilor, leziunile care sunt biologic active, acele leziuni care sunt în curs de dezvoltare. Mai mult, cu ajutorul rezultatelor furnizate de investigația imagistică de tip PET-CT putem să luăm în Tumor Board cea mai bună decizie medicală pentru pacientul oncologic, vorbim de chimioterapie, radioterapie, terapie chirurgicală sau o combinație între ele. Investigația, însă, se folosește și în diagnosticarea anumitor granulomatoze pulmonare și ne permite chiar să vedem anumite leziuni ischemice pe cord, cum ar fi infarctul miocardic”, spune prof. dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Aparatul poate fi folosit și pentru a determina, prin analiza imagistică, dacă tratamentul a avut succes.
Pacienții internați la Spitalul Victor Babeș beneficiază de investigații PET-CT gratuite. Prof. dr. Cristian Oancea spune că, în viitor, dorește ca acest tip de investigații să fie decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Pentru a pune în funcțiune PET-CT-ul, spitalul a trebuit să construiască un nou corp de clădire. Investiția a ajuns la valoarea totală de peste 13 milioane de lei, fondurile fiind asigurate 90% de către Ministerul Sănătății și restul de 10% de la bugetul Primăriei Municipiului Timișoara.
Ce a cauzat întârzierea punerii în funcțiune a PET-CT-ului
Potrivit lui Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a întârziat aprobările, iar la câteva luni după montarea aparatului încă se aștepta deblocarea unor posturi de fizicieni și specialiști în medicină nucleară – necesare operării unui PET-CT.
După deblocarea posturilor, spitalul a întâmpinat dificultăți în găsirea personalului specializat pentru secția PET-CT. Această specialitate este deficitară din cauză că, la nivel național, există doar trei centre de pregătire: în București, Cluj și Iași.
Ce este un PET-CT
PET-CT-ul este o investigație care combină tomografia cu emisie de pozitroni (PET) cu Computer Tomografia (CT). Prima oferă informații despre metabolism și funcții celulare, iar cea de-a doua oferă date morfologice despre localizarea țesuturilor evaluate. Astfel, PET-CT-ul combină cele două scanări și oferă o singură imagine care este folosită, în general, pentru diagnosticare, localizare și evaluare în cazurile oncologice.
PET-CT-ul montat la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara ar fi doar al șaselea dintr-o unitate sanitară publică din România. De anul trecut, de la 1 iunie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a simplificat procedura de efectuare a unui PET-CT, eliminând necesitatea obținerii unui aviz de la comisia de experți a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
„Precizăm că după data de 1 iunie 2023, pacienții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru efectuarea investigaţiilor PET – CT vor avea acces la acestea în baza unui formular specific, care va avea valabilitatea de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Formularul specific pentru efectuarea investigaţiei PET – CT şi metodologia de transmitere a acestuia în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate se vor aproba prin ordin al preşedintelui CNAS”, spuneau reprezentanții CNAS, la finalul lunii mai 2023.
Trimite articolul
Xdeci e pentru animale nu pentru oameni care sufera de aia e pentru PET