În luna octombrie, inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Timiș au desfășurat o acțiune tematică de control fiind vizate centrele rezidențiale pentru copii și tineri cu deficiențe neuropsihiatrice, precum și centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice.
Potrivit Corneliei Bubatu, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, cele 12 verificări au vizat atât unități de stat cât și private din Timișoara și județul Timiș, respectiv din Lugoj, Săcălaz și Dumbrăvița.
„În centrele rezidențiale pentru copii/tineri cu deficiențe neuropsihiatrice nu s-au constatat abateri de la normele igienico-sanitare. La centrele pentru persoane vârstnice, acțiunea tematică s-a soldat cu aplicarea unui număr de cinci sancțiuni contravenționale, constând în patru amenzi în valoare totală de 90.000 de lei, un avertisment, precum și o suspendare temporară a activității blocului alimentar din cadrul unui centru rezidențial pentru vârstnici, până la remedierea deficiențelor”, au transmis, luni, reprezentanții DSP Timiș.
De asemenea, inspectorii DSP care au mers în control au emis recomandări cu termene de recontrol.
Trimite articolul
XDeci, sa ne facem probleme sau nu pentru batranii nostrii? De ce nu spuneti unde ati suspendat activitatea blocului alimentar sau unde ati dat amenzi?
Daca ati suspendat activitatea inseamna ca lucrurile au fost clare deci poate fi facut public.
-
uie si statul roman protejeaza infractorii si ii amendeaza pe cei care vor sa se protejeze de stat si de uie