În Timiș sunt vineri, 22 mai, 211 persoane în carantină. Numărul persoanelor care se află în izolare la domiciliu a crescut cu 278 de la o zi la alta.
„La nivelul județului Timiș, în această dimineață, 211 persoane se află în carantină, față de 229 în cursul zilei de ieri. Totodată, 1.494 persoane se află în izolare, față de 1.216 în urmă cu o zi”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis: în starea de alertă, pentru persoanele care vin din străinătate se instituie măsura izolării la domiciliu. Conform aceleiași hotărâri, „persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15 mai 2020 rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile“. Dacă o persoană care vine de peste hotare nu are unde locui, atunci va fi plasată în carantină. În carantină vor fi plasate și persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu, dar acestea vor plăti cazarea și mâncarea pe cele 14 zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!