Timișoara are prima maternitate publică ridicată după Revoluție. Noul spital de obstetrică și ginecologie, unde se va muta Clinica Bega, a fost inaugurat în 11 martie, când reprezentanții Consiliului Județean Timiș, instituție care administrează clădirea, au finalizat recepția noii construcții.
Asocierea Construcții Erbașu SA – Tehnodomus SRL – Hospital Technical Solutions – Kral Medical Solutions SRL – Tehnoplus Medical Service – Sfera Con s-a apucat de treabă la noua unitate sanitară în vara anului 2021, urmând ca din iunie 2024 aceasta să devină funcțională.
În ceea ce privește stadiul pentru obținerea autorizațiilor necesare deschiderii noii maternități, documentația pentru autorizația de securitate la incendiu este întocmită și se va preda Spitalului Județean de Urgență „Pius Brânzeu” pentru depunere la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat. Autorizația va fi emisă pentru Spitalul Județean din Timișoara.
„Spitalul Județean a pregătit documentațiile pentru autorizația de mediu, respectiv autorizația sanitară de funcționare. Ambele vor fi depuse după primirea în administrare de către Spitalul Județean. Documentațiile de autorizare pentru aparatele radiologice se solicită de la CNCAN, respectiv cele pentru aprobarea procedurilor de fertilizare in vitro, se obțin de la Agenția Națională de Transplant și sunt în sarcina unității medicale”, au declarat pentru Tion reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Maternitatea are o suprafață utilă de 4.761 de metri pătrați.
„Noua Maternitate este intabulată, iar pentru ședința ordinară următoare, Direcția Patrimoniu din cadrul CJ Timiș a întocmit proiectul de HCJ de dare în administrare a Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brânzeu» Timișoara. Se dorește ca activitatea în secțiile din noul spital să înceapă în jurul datei de 1 iunie 2024, de Ziua Copilului”, au transmis pentru Tion reprezentanții CJT.
Noua unitate sanitară va avea 126 de paturi în secțiile ATI, Obstetrică și Ginecologie. Spațiul în care funcționează acum maternitatea Spitalului Județean, aflat în proprietatea CJT, nu va rămâne nefolosit. Acolo s-ar putea muta Secția de Pediatrie a spitalului.
Demisolul va găzdui policlinica și zona de primiri urgențe. Va exista și o zonă administrativă, cu vestiare, și o zonă de sterilizare a echipamentului. La primul etaj va fi amenajată zona de fertilizare in vitro, cu frigiderele de păstrare a materialului genetic. La etajele 2 și 3 vor funcționa secțiile de Obstetrică – Ginecologie. La etajul 4 vor fi amenajate sălile de naștere și zonele pentru nou-născuți. Maternitatea va avea o centrală proprie pe gaz, iar secundar va fi conectată la rețeaua de termoficare a orașului.
Se va pune accentul, în primul rând, pe siguranța viitorilor pacienți pe care îi va găzdui. Ținta este reducerea numărului de infecții nosocomiale, prin atenta împărțire a spațiului, precum și prin sterilizarea instrumentarului și așternuturilor care pot fi refolosite. În plus, fiecare etaj va avea panoul lui electric pentru evitarea unor accidente.
Pe aceeași temă:
Mobilier non-medical în valoare de 260.000 de euro pentru noua maternitate Bega
Trimite articolul
Xsa speram ca nu se mai da spaga, ar trebui si un birou anticoruptie in incinta
-
Ca sa dai si acolo?