Doctorul Oana Stancu a lăsat Capitala pentru orașul de pe Bega. Căpitan Oana Stancu, medic specialist medicină internă, s-a alăturat colectivului Spitalului Militar Timișoara prin detașare de la Spitalul Militar Central din București încă din luna mai 2020, când pandemia Covid-19 începuse să ia amploare iar spitalele din zona de vest a României se umpleau cu pacienți.
„Doamna doctor, cu multă dibăcie, răbdare, forță, mai ales forță psihică, a coordonat Secția externă de boli infecțioase a Spitalului Militar Timișoara de pe stadionul CFR, timp de doi ani jumătate. Nu i-a fost ușor într-o perioadă plină de incertitudine și angoasă. În cadrul secției, sub coordonarea medicului militar Oana Stancu, au fost tratați mai bine de 1.300 de pacienți infectați cu virusul SARS-CoV2.
Încet dar sigur, colega noastră a început să prindă rădăcini în zonă, a legat prietenii, i-a plăcut colectivul și a decis să rămână. Astfel, din septembrie 2022, promovând examenul pe post, este încadrată ca medic specialist medicină internă în secția medicină internă a Spitalului Militar Timișoara”, au transmis reprezentanții unității sanitare.
Căpitan Oana Stancu este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.
Din 2013 până în 2020 și-a desfășurat activitatea de medic rezident, ulterior medic specialist în secția medicină internă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, iar în prezent, este medic specialist medicină internă cu competență în ecografie generală, în cadrul secției de medicină internă a Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Victor Popescu Timișoara.
Acum, medicul Oana Stancu este în curs de a finaliza a doua specializare medicală: reumatologia.
Activitatea sa cuprinde diagnosticul și tratamentul specific specialității medicină internă pentru o categorie extinsă de pacienți, oferind consultații în ambulatoriul integrat al spitalului.
Dr. Oana Stancu poate fi contactată, de luni până vineri, în intervalul orar 8-15, la numărul de telefon: 0721841347, pentru programări la consultații în Ambulatoriu integrat și internări în cadrul secției medicină internă, cu bilet de trimitere de la medicul de familie.
Pe aceeași temă:
Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă la Spitalul Militar Timișoara
Mai multe specializări la Ambulatoriul Spitalului Militar din Timișoara, cu programări online
Citiți principiile noastre de moderare aici!