O femeie în vârstă de 80 de ani din orașul Borșa, Maramureș, a murit în Italia, sâmbătă, după ce a fost infectată cu COVID-19. Aceasta a mers în Italia pentru a fi alături de sora ei de 75 de ani, care a murit de cancer cu două zile înainte.
Femeia care a murit din pricina coronavirusului suferea și de alte afecțiuni.
„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor Ambasadei Române la Roma și ale Consulatului General al României la Milano, autoritățile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică de la București.
Trimite articolul
XMADE IN CHINA!
1. Nu mai cumparati produse Made in China si nici de la firmele despre care se stie ca produc in masa in China.
2. Nu folositi celulare 5G si incercati sa va feriti de tehnologia 5G pana trece pandemia.
Astea sunt cele mai eficiente masuri de protectie impotriva pandemiei Corona. Carantina si izolarea nu ajuta la nimic daca virusul vine prin pachet direct din China iar tehnologia 5G nu a fost suficient testata. Nu exista nici un studiu serios si neutru de la vreun institut epidemiologic despre 5G. Tehnologia 5G poate sa declanseze epidemii, asta se stie, radiatiile 5G ataca sistemul imunitar, organele si tesuturile. Cu timpul o sa se afle mai multe.
China si marile companii care produc in China nu au donat nici un ban in folosul celor care au de suferit de pe urma pandemiei Corona care a pornit din China.
-
Te rog mult sa nu faci copii. Te implor…
-
Am mai vazut si eu prosti, dar tu ii intreci pe toti.
Ce legatura are 5G cu un virus? Esti genul de om complet batut in cap?
Nici macar produsele din China nu au legatura, dar o tehnologie?
Iti sugerez sa te feresti tu de internet, ca poate esti dracu contagios, mai dai si la altii prostia -
Mulțumim pentru sfaturi doamna doctor Nuți,
Te anunt ca un avion cu peste 20 de doctori chinezi a aterizat ieri in Italia, pe langa ei cu cateva tone de materiale medicale made in china. Dar mulțumim pentru informare.. -
Dupa ce am terminat de citit comentariul tau m-am infectat cu prostie si nivel de intelegere a lumii mediocru.
-
ne ferim de tine, prostia poate fii contagioasa !
-
doare rau prostia?
-
Ok boss…O sa îmi iau telefon alb negru.
La 80 de ani putea sa moara de moarte naturala si nu zicea nimeni nimic, dar sa vezi acu cat tam tam ca e COVID-19