Ordonanța Militară 3 emisă încă din 24 martie obligă primăriile din România „să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora” pe perioada stării de urgență.
Primăria Timișoara a reușit să găsească un loc în care să-i adune pe oamenii străzii, în sala de sport a Liceului Auto, dar abia zilele acestea a obținut avizul Direcției de Sănătate Publică pentru adăpostirea acestora. Cei de la DSP au cerut să fie amplasați pereți despărțitori între paturi. Pe pereți au fost puse fotografii cu Timișoara.
Cu toate actele în regulă, reprezentanții primăriei ne-au confirmat că începând de vineri, 24 aprilie, sala de sport de la Liceul Auto este pregătită pentru a găzdui persoanele fără adăpost care mișună pe străzile Timișoarei. În sala de sport a fost amenajat dormitorul, iar în cantina liceului este o zonă izolată care servește pentru înregistrare și triere și restul spațiului este sală de mese.
„Am primit avizul DSP, deschidem de vineri. Femeile sunt cazate la adăpostul Sf. Francisc de pe str. Telegrafului, iar bărbații la Liceul Auto. Îi vom testa pentru TBC și pentru Covid-19, pe cei care au simptome”, ne-a declarat viceprimarul Farkas Imre.
Reprezentanții primăriei susțin că fiecare om al străzii care va dori să meargă în adăpostul de la Liceul Auto va fi dus la spital și i se va face un control la plămâni, pentru a vedea dacă are sau nu TBC, conform protocolului încheiat cu DSP. Cei care au simptome pentru coronavirus vor fi testați și pentru Covid-19.
Este greu de crezut că oamenii străzii vor putea fi ținuți în adăpost. Ordonanța militară nu spune că primăria trebuie să-i țină „sub cheie” pe aceștia sau să-i păzească. Ei pot pleca oricând din sala de sport de la Liceul Auto. Potrivit celor din primărie, municipalitatea nu are capacitatea să-i păzească.
Pe străzile Timișoarei sunt în jur de 50 de persoane fără adăpost, au estimat oficialii PMT, în urma unei numărători făcute de Poliția Locală.
România se află în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus până în 14 mai, dată până la care sunt valabile și restricțiile de deplasare.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XMunicipalitatea ar trebui sa asigure si ceva echipaje de ordine publica in zona licelului Auto si blocurilor de langa, fiidnca acestea lipses cu desavarsire din zona Freidorf. Multe din aceste persoane vor crea haos si scandal in zona rezidentiala.