La OncoHelp Summer School vor participa cei mai cunoscuți medici oncologi din Europa, dar și invitați speciali din SUA. În cadrul evenimentului vor fi ținute și câteva sesiuni speciale dedicate cancerului mamar, geneticii și îngrijirii paliative. La evenimentul OncoHelp vor fi discutate peste 100 de teme, cum ar fi: importanța testării genetice în oncologie, rolul echipei multidisciplinare în cancer, noile generații de metode diagnostice în cancerul pulmonar, terapia celulară a tumorilor solide, impactul imunoterapiei în oncologia de prostată și renală.
„Imunoterapia este viitorul în tratamentul cancerului. Vorbim de un tratament care să permită organismului să lupte singur împotriva acestei maladii. În permanență au loc studii clinice în acest domeniu, prin care oncologii încearcă să dezvolte cât mai mult această nouă armă ce poate fi folosită în războiul împotriva cancerului. În acest moment, tratamentele convenționale, clasice, chimioterapia și radioterapia, nu trebuie însă date la o parte. Nu putem să renunțam la ele, întrucât nu avem dezvoltată atât de mult imunoterapia. Vorbim, deocamdată, despre un început de „carieră”. La fel este situația și în tratamentele personalizate, țintite. Sunt soluții ale viitorul pe care începem să le deslușim acum”, spune prof. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.
Imunoterapia nu se poate aplica la toate tipurile de cancer
Studiile din domeniu, inclusiv cele realizate în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp, arată că noua metodă de tratament nu se poate aplica în toate tipurile de cancer sau în toate stadiile de boală.
„Prin imunoterapie se activează celulele imune pentru a lupta împotriva celor canceroase. Practic, acest tratament permite o încetinire a ratei de dezvoltare și creștere a celulelor tumorale și, în același timp, îmbunătățește sistemul imunitar. Nu în ultimul rând, poate duce la o reducere a riscului de proliferare a celulelor tumorale. Acest tip de tratament se poate aplica, cu succes, deocamdată, doar în anumite tipuri de cancer, vorbim de cel pulmonar, cel renal, în melanomul malign, în cancerul de vezică urinară sau de sferă ORL, cu rezultate chiar foarte bune. Însă, în continuare avem tratamentele multimodale, ceea implică două sau mai multe terapii combinate, între care una este, de obicei, chimioterapia. În viitorul apropiat vom vedea noi abordări de imunoterapie, medicamente, dar și proceduri noi”, spune prof. dr. Șerban Negru – președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Citiți principiile noastre de moderare aici!