Oamenii legii au aplicat 24 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, duminică, 13 septembrie.
„Cu ocazia activităților desfășurate în data de 13 septembrie, la nivelul județului Timiș au fost verificate 194 societăți comerciale. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat 24 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Controalele au loc sub autoritatea Instituției Prefectului, cu polițiști din cadrul I.P.J Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!