Oamenii legii vor fi prezenți în fața spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, miercuri seară încă de la ora 20.45. Ei au anunțat că se alătură inițiativei demarate de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, „Luminează orașul prin tine”. Oamenii legii vor aprinde luminile girofarurilor de pe autospeciale în semn de solidaritate cu cadrele medicale.
Inițiatorii ne invită să transmitem un mesaj de solidaritate celor care sunt în prima linie în lupta cu coronavirusul, de încredere și curaj pentru cei care stau acasă.
Toți timișorenii sunt așteptați cu lanterne și cu lumini, la ferestre sau balcoane, miercuri, 8 aprilie, de la ora 21.00 până la ora 21.15.
UPDATE. Polițiștilor li s-au alăturat și pompierii, dar și jandarmii din Timișoara
Cu toții au aprins girofarele și sirenele, în fața Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, în semn de solidaritate cu cadrele medicale. Angajații spitalului au ieșit afară și i-au aplaudat pe oamenii legii și salvatori. Polițiștilor li s-au alăturat atât pompierii, dar și jandarmii din Timișoara.
Trimite articolul
Xba voi sunteti mai rai ca popii….ceva educativ nu puteti sa faceti?…girofare si imn national ne trebuie noua acum cand mor oamenii pe capete ?….puteti sa fiti mai penibili de atat?
Ce show de proasta calitate
Mai bine protestati cand clanurile de interlopi din timis tocmai au primit arest la domiciliu
Sau cand Alinutza a pus egal intre condamnati si oamenii bagati cu forta in carantina
Un spectacol “horror” ! Nu pot sa cred ca medici si pacienti internati acolo,au nevoie de astfel de manifestare .Doar minti diabolice,puteau concepe asa ceva. E o justificare de fonduri incasate??? Sa speram ca cei in drept vor aplica legea.
-
Eu sper doar sa ajungi sa ai nevoie de oamenii astia. Si sa nu te ajute pentru mizeria pe care ai deversat-o aici.
Tipic in stil fanarioto-mioritic, copiem de la altii, incepand cu lacatele de la pasarela de langa parc unde prostii care se despart de pitipoance vin si taie plasa de protectie pentru a lua ”lacatelul iubirii ” pana la concertul cu sirene si girofaruri. Nimic origininal nimic care sa plece de la noi si apoi sa fie copiat de altii!
tiganie ca multe altele pusa la cale de capetele patrate! Parveniti numiti politic in primarii, prefectura, MAI si ISU ar fi adoptat masuri corecte, intr-o tara normala aceste efective ar fi fost trimise in localitatile cu probleme unde clanurile de tigani si interlopi sfideaza orice reguli de carantina. Mai mult, din lipsa de bani produsi din droguri si prostitutie in vestul continentului, vor incepe jafurile la drumul mare si din locuintele batranilor. Dar ce poti pretinde cand la conducerea institutiilor sunt specimene gen analfabeta Malac DSP, Lae tractoristul cu show-ul de stopitoare (doar pe bulevarde!), Cojan pensionarul director interimar la infinit, Onet prefecta-nu stiu nimic…
circ cu incalcarea grava a tuturor regulilor sanitare si de protectie. Adunatura tip gramada unde peste 20 de oameni stau umar la umar, iesiti afara in tinuta cu care apoi intra inapoi in saloane! Aici nu mai sunt valabile regulile de distantare la minim 2 metri? Cand urla sirenele virusii se sperie si fug in Padurea Verde :)))
Doar in Romania infirmiera, asistenta sau medicul traverseaza drumul, merg la shopping apoi intra in saloane si chiar in ATI. deoarece in creierul lor scurcircuitat strada este sterila!
Se plictisesc! In loc sa lupte cu nenorociții care nu stau in izolare sau carantină ei fac show-uri ca să se ude asistentele…sau nu au ajuns la partea de striptease că erau jurnaliștii prezenți?
Solidaritatea trebuie să și-o arate ușurându-le munca, prevenind infecțiile noi!
Copy-Paste!
Daca erau doar girofarurile, sa zicem ca putea fi incadrat doar la “un gest frumos”. Dar de ce trebuiau si sirene?… Sau cand au venit si pompierii au dat ei drumul, pentru ca sunt obisnuiti de la idiotenia de “testare” cu miercurea alarmelor?
Bine ca nu dansati pt ei
Praf in ochi sau balonașe de săpun.
Un mare fisss!
Toti,, comenatacii ..nu ati inteles nimic…pacat ca nu a transmis live Latrina 3 ca atunci intelegeati.
Voi realizati stresul prin care trec oamenii astia?De unde sa realizati…voi stati acasa si dati comment-uri pe net. As vrea sa va vad ca sunteti si in in pericol de infectare,si apoi mai vorbim.
A fost un gest frumos,un gest simbolic de camaraderie intre cei care va pazesc voua dosurile ca sa nu crapati.Medici,politisti, pompieri si jandarmi.
Aveti voie sa dati cu hate atunci cand faceti ce fac oamenii astia in zilele astea. Virusul asta e mai periculos decat tiganii,interlopii si nu mai stiu ce avioane aveti, toate luate la un loc. Iar oamenii astia sunt zilnic in proximitatea lui.
Sa va fie rusine neam de ingrati si nerecunoscatori,nu stiti decat sa criticati si sa va plangeti.Ati merita toti care ati comentat identificati si, cand va va lovi covidul, ca sigur va va lovi, sa nu va bage in seama acesti oameni!
Voi sunteti stresati ca stati in casa.OPare ei cei care sunt zilnic in pericol ,nu or fi stresati?Ei nu sunt oameni?Nu au dreptul la un moment de respiro?
Sa va fie rusine,nerecunoscatorilor ,ingratilor si nesimtitilor!