Reprezentanții Primăriei Timișoara vor să cumpere dispozitive bactericide de tip „robot dezinfecție”. Potrivit edilului Nicolae Robu, astfel de „roboți” de dezinfecție sunt foarte utili pentru mijloacele de transport în comun, în vremea pandemiei de coronavirus, mai ales că se găsesc cu greu substanțe dezinfectate pe piață.
„S-a ajuns la concluzia că acestea ar fi mai potrivite pentru dezinfecție, întrucât au și durată mare de viață și nu se ajunge cu ele în aceste goluri de aprovizionare. Substanțele dezinfectante se consumă repede și, toată lumea cerând acum, furnizorii nu sunt în stare să onoreze cererea. Or, cu aceste lămpi se face o dezinfecție foarte bună, sunt foarte eficiente și nu ai consumabile care să necesite intervenții după un timp foarte scurt, cum este cazul cu dezinfectantele cu lichide”, a explicat, vineri, primarul Timișoarei.
Roboții de dezinfecție vor putea fi utilizați atât pentru transportul public, cât și în grupurile sanitare, inclusiv în școli, grădinițe, creșe și chiar și în primărie. Edilul-șef nu știe cât costă unul și nici câte astfel de dispozitive vor fi achiziționate.
„Ele vor fi folosite pentru toate mijloacele de transport public și o să mai vedem. Nu știu în momentul de față cât costă. Ele pot fi folosite și pentru dezinfecție în grupurile sanitare. O să ne aprovizionăm cu un număr de, nu vă pot spune cât costă și nici câte. Le putem folosi și pentru școli, grădinițe, inclusiv în primărie, ele pot fi folosite nu numai în această perioadă de criză”, a completat Nicolae Robu.
Dispozitivele dorite de primărie trebuie folosite în spații goale, nepopulate, adică în afara programului, ceea ce înseamnă că ele vor fi puse în mijloacele de transport în comun înainte ca acestea să fie scoase pe trasee.
PMT vrea să cumpere, de fapt, lămpi cu opt tuburi generatoare de lumini, care pot funcționa eficient până la 9.000 de ore. Ele pot fi prinse pe stative mobile, astfel că pot fi mutate ușor. Pot fi aprinse și stinse de la distanță, prin telecomandă, marca lor fiind Biocomp.
„Vă spun și caracteristici tehnice: instalația robot este prevăzută cu patru sau opt tuburi generatoare de lumini, timpul de funcționare eficientă este de 9.000 de ore. Montarea se poate face prin prindere pe stativ mobil, există o dotare cu dispozitiv de orientare care permite dezinfecția până la 360 de grade, deci de jur-împrejurul robotului. Tuburile sunt o marcă specială, Biocomp”, a mai explicat Nicolae Robu.
Biocomp este un producător care vinde lămpi și dispozitive bactericide care distrug microorganisme cum ar fi bacterii, virusuri, spori de mucegai, drojdii, alge, protozoare. Funcționează pe o zonă între 500 și 1.400 metri cubi. Ideea de a fi cumpărate astfel de dispozitive i-a aparținut lui Culiță Chiș, șeful Direcției de Drumuri din primărie. Achiziția va fi făcută de STPT.
Reprezentanții PMT și STPT au pregătit documentația, pe foile prezentate de Robu fiind trecută cu pixul chiar și suma: 5.594 lei + TVA/ bucată, adică puțin peste 6.600 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a aproximativ 1.400 de euro. Pe unele site-uri astfel de dispozitive costă peste 7.000 de lei.
Trimite articolul
XIoai… a trecut Robinio la butonul achizitiilor… In sfarsit a gasit de cumparat luminite, care ulterior le poate monta la Fantanile Fermecate ce le viseaza sau, de ce nu, le poate arunca direct in Bega, de unde vor lumina in continuare, pana la epuizarea bateriei… Apropo’ de baterii – masinutele alea electrice, cu baterii, cumparate cu ceva ani in urma de nu le-a putut inmatricula nicicum mai sunt la Padurea Verde?
Pariu ca e lampa de pe emag care costa 1275 lei
Sa inteleg ca recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii nu are valoare?
“Can an ultraviolet disinfection lamp kill the new coronavirus?
UV lamps should not be used to sterilize hands or other areas of skin as UV radiation can cause skin irritation.”
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/advice-for-public/myth-busters
-
Era vorba de piele.
-
Si pe mana nu ai piele? Sau tu ai blana.
Mai bine si-ar pune un “robot” in birou, sa-i usuce pletele .
-
S-a dat liber la jaf ?
am vazut si eu modelul la teleshoping, cica nu le place nici la sobolani si sunt eficienti si impotriva gandacilor de bucatarie ( aia mari si negrii (( ce respira greu )) ) + alunga cartiele pe o distanta de 100m. sunati acum.
Elba Timisoara are aparate de iluminat cu lampi UV pentru dezinfectat incinte. Pretul lor este de circa 200 lei…..primaria cumpara de la firmele casei (de partid)?
-
Nu m-as mira daca firma ar fi de undeva din Regat. Ca acolo cumpara Robu. Asta inca nu stie ca nu mai este USL. Sau poate stie si dar de acolo sare peschesul.
PS. Iar niste bani aruncati aiurea.
Nesimtitule din fruntea primăriei! Prima dată pune-i pe putorile de la STPT să curețe de mizerie și jeg mijloacele de transport în comun.
Alea sunt la gradina zoologica si se plimba maimutele cu ele. Ca asa a fost de la inceput. Se plimbara de la inceput ceva maimute cu ele – la inaugurare-, se pozara si se uitara
Sa inteleg ca nu mai exista pe piata clor sa-l diluezi si sa faci dezinfectarea dinafara orelor de program cum se facea si pan-acuma? Ca lampile astea nu vor rezolva nimic pentru dezinfectarea mainilor, si acolo era de fapt problema cu lipsa de stocuri.
Mă întreb și eu ca proasta…. De ce trebuie roboți când sunt de vânzare becuri UV? Cam în orice magazin care are becuri variate. Adică de ce să bagi în priză un prelungirtor in care ai cateva veioze (să le stingi/aprinzi pe toate de la distanță cu ajutorul prelungitorului unic) când poți cumpăra roboti de 7000 de lei? Mergem pe ideea tipic românească că dacă nu ne ustură la buzunar nu-i bun?
Sa trageți cheia la roboțel!