Pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei, conform acestui Ordin semnat de ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
Persoanele care nu sunt obligate să poarte mască
„În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:
a) ) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, scrie în document.
Reguli pentru purtarea și îngrijirea măștilor de protecție
Conform acestui Ordin, „măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat”.
Autoritățile transmit că masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.
„După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale. Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă. Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măștilor nemedicale (din material textil)”, scrie în documentul elaborat de către specialiștii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății și Institutului Național de Sănătate Publică.
În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu).
Măsurarea temperaturii și triajul la accesul în instituții
A fost emis și un set de reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă.
„Astfel, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă. În acest context, pentru personalul angajat, la accesul în sediul unității/instituției, este obligatoriu triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal”, scrie în document.
Triajul epidemiologic constă în:
a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C);
b) observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);
c) dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
d) dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical:
– dacă se încadrează în definiția de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecției cu virusul SARS-CoV-2;
– dacă nu se încadrează în definiția de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.
Pentru alte persoane decât personalul angajat:
(1) Este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate.
(2) În cazul în care este necesară doar predarea unor documente, colete, etc, aceasta se va realiza în afara incintei, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de prevenire a contaminării cu virusul SARS-CoV-2
(3) Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.
(4) Triajul epidemiologic constă în:
a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C);
b) observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);
c) dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
d) dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă;
e) dacă temperatura înregistrată nu depășește 37,3 C și nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge.
Măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial.
Trimite articolul
XCu luarea temperaturii este discutabil,sunt medici care afirma contrariul celor spuse,e discutabil,nelegal și un act medical trebuie făcut de carte o persoana car are abilități pentru așa ceva,asistent(a),medic,nu un agent de paza sau o persoana necalificata pentru un act medical.
-
Daca nu esti de acord sa iti ia temperatura, iti poate refuza accesul magazin, simplu.
-
Nu este un act medical, nu intervine asupra ta, nu te atinge, nu iti schimba nimic din starea ta.
-
Mai Iosife, cand iti iei tu temperatura ai suficiente abilitati, sau nu ai nici termometru si vorbesti de temperatura.
Sa le spuna atunci cineva si la aia din Kaufland si Lidl, care iar is mai presus de lege si nu respecta din anumite ordine venite de la directorii de magazin.
-
Constitutia Romaniei e SUVERANA! Adica nici o lege nu e mai presus de ea!
Masurarea temperaturii, dupa ce ca e INUTILA, conditioneaza dreptul la alimente, la a te hrani pt cei care refuza! Nici Ceausescu n-a facut asa ceva. E UN ABUZ GROSOLAN!Parnaia si detentia pe viata sa-si ia toti din arcul politic si din mass media care pupa mana jegurilor incultei mondiale: violatori de copii, consumatori de adrenochrome si ritualisti satanisti, care ne-au inchis in casa pt o gripa mai severa!
Nu mai fiti oi drogate, treziti-va! Nu mai stati cu botul in tv, informati-va independent!
Stiati ca chiar daca ai temperatura poti sa iesi normal, adica termometrul sa nu ti-o depisteze sau mai bine zis sa pacalesti termometrul ? Da se poate…asa ca nu este relevant…
-
Si daca detectezi 15% din cazuri de COVID, tot este relevant…
Cum este cu art. 348 din Codul Penal?
Masurarea temperaturii la intrarea in magazine e de departea cea mai penibilo-prosteasca gluma. De la personalul necalificat si incompetent pus sa se joace de-a nenea doctoru’ si pana la termometrele de butic, necalibrate, care dau uneori rezultate de rasu-plansu. Ori ca te baga in hipotermie, ori ca te scot bolnav inchipuit, la fel de grav este.
Chiar si daca termometru masoara corect, cauzele cresterii temperaturii sunt multiple, foarte multe fara factori de risc pentru celelalte persoane.
Iar cu cei asimptomatici, care nu fac febra cum ramane?
Oare cum s-ar simti cei care au luat aceste masuri, ca mergand perfect sanatosi la cumparaturi, in fata magazinului sa fie umiliti si trimisi la plimbare doar pentru ca se poate?
Din ce in ce mai des observ ca luarea temperaturii se face doar la nivelul fruntii ceea ce mi se pare un abuz..
Sunt de acord sa respect legea care obliga triajul in baza unei temperaturi CORPORALA dar nu la nivelul fruntii. Conform legii temperatura se poate lua la nivelul corpului.
Deci legal…daca vreau sa intru intr -un magazin si refuz sa mi se ia temperatura la nivelul capului insa sunt de acord sa fiu scanal la nivelul mainii de exemplu pot intra in magazin sau nu?