Până miercuri, 2 decembrie, în România au fost confirmate 484.550 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19, conform Grupului de Comunicare Strategică. 371.231 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, de marți până miercuri, 2 decembrie, au fost înregistrate 4.916 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19 în România, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.529. Dintre acestea, 1.260 sunt internate în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă.
În Timiș au fost depistate 173 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore, iar rata de infectare este de 4,09 la mia de locuitori. În total, în Timiș au fost depistate, de la începutul pandemiei, 19.350 cazuri de SARS-Cov2.
Până miercuri, 2 decembrie, 11.665 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore au murit 135 persoane cu Covid-19, opt în Timiș.
„În intervalul 01.12.2020 (10:00) – 02.12.2020 (10:00) au fost raportate 135 de decese (84 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani.
123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.137.893 de teste. Dintre acestea, 15.701 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.246 la cerere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!