Ordinul care prevedea că persoanele care revin din zonele roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, SUA etc.) și cele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu a fost modificat. Prin urmare, în carantină la domiciliu ar urma să fie plasate persoanele din zone roșii dacă sunt asimptomatice, doar dacă s-au depășit toate capacitățile de cazare și pe baza unei declarații pe propria răspundere că se pot separa de restul membrilor familiei, la domiciliu, a precizat Oana Grigore, citată de hotnews.ro.
Varianta urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de joi, conform aceleași surse.
Conform Ordinului de ieri al Ministerului Sănătății, măsura carantinei la domiciliu era instituită în premieră „pe baza declarației pe propria răspundere”. Condiția era ca locuința să permită carantinarea individuală sau în condiții de separare completă de restul locatarilor în același domiciliu.
Trimite articolul
XCa de obicei totul este clar neclar un lucru făcut bine!!!