Totul s-a petrecut în 18 martie, în jurul orei 14, în vama Cenad. Povestea a ieșit însă la iveală abia în 25 martie, printr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolaul Mare. Cei șase români au ajuns în Punctul de Trecere a Froniterei Cenad în jurul orei 14.30. Le-au povestit polițiștilor de frontieră că s-au întors acasă din Belgia, pe ruta Belgia – Germania – Austria – Ungaria – România, cu autostopul.
„Cu privire la mijloacele de transport folosite au oferit date ambigue, de natură a induce în eroare autorităţile statului român în efortul de a identifica persoanele cu potenţial de risc pe linia răspândirii bolilor infecţioase. Au precizat ca au călătorit cu diverse mijloace de transport pe care le-au luat la autostop prin parcările din țările pe care le-au tranzitat. Au mai precizat ca s-au deplasat cu un mijloc de transport pana in apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Cenad de unde au călătorit pe jos”, au transmis pentru tion.ro polițiștii de frontieră timișeni.
Oamenii legii nu i-au crezut, iar reprezentanții DSP i-au examinat medical pe cei șase călători.
„În urma evaluării medicale s-a constatat că acestea prezintă simptome asociate contaminării virale (stări febrile), aspecte comunicate de către un medic epidemiolog. Cele 6 persoane au fost transportate la Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş din Timişoara, în vederea carantinării şi efectuării examenului medical de specialitate”, spun reprezentanții ITPF Timișoara.
Cei șase sunt cercetați penal acum pentru fals în declarații. Dosarul se află acum în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. Ei au fost testați pentru coronavirus, iar testele au ieșit negative în toate cele șase cazuri.
Trimite articolul
X6 cormorani intarziati si deviati de la traseu.
-
Sunt votantii din diaspora,vin sa isi ia recompensa.
-
Vine mata din diaspora,te n nass de sugaci
-
Rom^ni?
-
Eeeee. Ciorani.
Cu siguranta sunt rumani get-beget pentru ca altfel cu siguranta in articol ar fi aparut o poza cu niste pirande.
Apropo … desi se incearca din rasputeri sa ni se prezinte ca de fapt cei veniti din diaspora sunt doar niste tigani si ca de fapt diasporistii sunt acasa la ei in diaspora … ne-am lamurit de diaspora rumaneasca.
Pai … Teleormanul este mic copil pe langa diaspora rumaneasca.
-
Mă omule, unul care lucrează în afara țării și își plătește toate taxele către statul in care se afla, nu o sa aleagă un stat cu un sistem medical la pământ.
Lucrez de trei ani în afara tarii și toți pe care ii cunosc de aici, nici unul nu se gândește să se întoarcă acasă.
Nu când , ei lucrează, își plătesc taxele și beneficiază de un sistem medical mai bun fata de cel din tara.
Cei care au intrat în tara pe urma pandemiei sunt cei care nu mai pot dura pt că aproape tot ii închis , ori e prea supravegheat, și cei care nu își plătesc taxele și sunt la negru.Daca e cineva de vina cu situația din tara , parlamentul este.
Trebuiau verificări încă de la intrarea lor în tara, chiar daca vorbim de sute de mii.
Tot din lotul de …alba-neagra???
Nu-i stres! Doar inca niste votanti rataciti in viata a lui Iohaniss, neamtu ghinion.
-
De taceai, înțelept păreau. Așa însă, te-ai dat de gol cat de prost poți fii cap sec PRMist
-
Mariusica, cu parere de rau iti spun ca aprox 90% din ciorle, pardon romanii intori recent in tara vor vota PSD pentru un kg de hazar un ulei si o galetusa. V-ati pacalit cu campania anti PNL ca nu au inchis granitele
-
Radule, cu parere de rau iti spun ca aprox 95% din diaspora, incluzand ciorile, au votat cu iohaniss. Si acum daca te uiti la filmulete cu cei care au intrat in tara vezi votantii de dreapta.
In cercul meu nu am ciori, am profesori de facultate, ingineri de top ai UPT, nu al facultatiilor de balet si cativa doctori si majoritatea zdrobitoare sunt pro psd si anti iohaniss. Deci ciorile voteaza dreapta.-
Bai nu mai vorbiti aiurea eu cred ca voi si de foame vorbiți ce sa zic mie ruisne de voi in primul rand mie rusine ca sunt roman asta e tara romaneasca numai cu barfe si vorbe aiurea toti sunt veniti din germania…ce atâtea vorbe aiurea….
-
-
-
Alte “valori” venite in tara ca s-a redus la zero obiectu muncii…