Cancelaria Sfântului Sinod transmite că slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare şi cele de Paşti „vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni”.
Conform Cancelariei Sfântului Sinod, în urma consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, pelerinajul de Florii se suspendă în acest an, iar ramurile de finic vor fi distribuite de voluntari credincioșilor care solicită acest lucru. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. Lumina Învierii va fi distribuită de voluntari doar celor care solicită acest lucru.
Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare. La slujba de Înviere vor participa doar preoții, fără credincioși.
„La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”, transmite Cancelaria Sfântului Sinod.
Iată îndrumările Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României:
„1. Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.
2. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.
3. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 22 martie 2020).
4. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.
5. Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).
6. Pentru credincioșii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.
7. Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.
8. Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioşilor mireni.
9. De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniți de primiți lumină! şi cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.
10. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.
11. În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).
12. Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.
13. Prezentele Îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020 intitulate Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericești.
14. Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.
15. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!”.
Trimite articolul
XNu îi mai păzește doamne-doamne?
Poate că le testează lipsa de inteligență (pardon – a se înțelege credința)…
-
Pentru tine credința este echivalentul lipsei de inteligență ?
-
Cand esti bou si mergi la biserica, indiferent daca esti sau nu credincios, da, esti un bou gramada
-
Există oameni din Academia Română care merg la biserică, la fel cum există medici, cadre universitare, ingineri, cercetători care frecventează biserica.
Dar după mintea unora precum tibi, toți sunt niște “boi”.
Dar dacă așa e trendul acum, să fii împotriva bisericii și a tot ceea ce ține de creștinism … unii preferă să-l urmeze ca oile. Partea proastă e că se cred și superiori celorlalți.-
Vezi tu copil copac, sa fii impotriva BOR nu inseamna sa fii impotriva lui Dumnezeu. Religia organizata are legatura doar cu manipularea oamenilor, nu cu Dumnezeu. si poti fi geniu in anumite privinte dar dobitoc total in altele.
-
-
-
Eu sunt ortodox
Dar pur si simplu plimbatul a sute de preoți pe la mii de case pt.spovedit si plimbatul a mii de voluntari pe la sute de mii de adrese e egal ….zădărnicirea combaterii bolilor.
Ori Hristos și al.Pavel ne zic sa respectam legile din țările în care traim,nu sa le mistificam si sa le adaptăm . Mai ales când e vb de reguli stricte (doar pt unii?) făcute pt.a salva vieti
Isus nu era un fanatic al ritualurilor , dar era Vindecător prin excelenta.
Nu omorâți oameni cu insistenta obsesiva pe ritualuri!
-
Bine ai zis,esti ortodox,nu Creștin Ortodox
Au adus lumina din Israel?
Și când aveți nevoie de Dumnezeu și Îl chemați, dacă nu vine, tot voi va minunați. Pai uite de aia! Ca in vremuri de rastriste, luați în derâdere orice e legat de biserica și va bateți joc.
Păcat.
-
Pentru ca in aceste vremuri de pandemie, ar trebui sa stam pe curul nostru in casele noastre si sa i protejam pe ai nostri sa nu se imbolnaveasca. Si asa Al nostru Iisus Hristos invie in fiecare an. Cred ca ne putem abtine 1 an sa nu pupam cruci si “Sfinte moaste”.
-
Esti cumva bolnav de trebuie sa stai in casa sa nu ii îmbolnăvește pe alții?
-
Te cheama Maria du-te ocupate de pruncul Iisus care nu e al tau ci al domnului. Nu, nu sunt bolnav, dar am bunici cu care locuiesc pe care trebuie sa-i protejez, ca in momentul de fata cel mai prost lucru pe care sa-l faci e sa ai nevoie sa mergi la spital, unde ai un risc foarte mare de a contacta acest Virus COVID-19.
Stai pe curul tau in casa. Parca Dumnezeu este omniprezent, deci dupa logica mea inseamna ca oriunde te-ai duce el este cu tine. Nu te opreste nimeni sa te rogi acasa. Exista si post de televiziune Trinitas, urmareste acolo slujbele religioase.
-
-
-
Dai ai dreptate. Dar in Faptele Apostolilor scrie ca oamenii isi puneau hainele pe marginea drumului ca sa treaca umbra apostolilor peste ele si apoi se vindecau de orice Coronavirus. Episcopii sunt urmasii dupa har ai Sfintilor Apostoli. Ca atare ce este mai usor a zice: Iertate sunt pacatele tale? Ca la blesteme se pricep. Pot face si minuni din milostenie? Unde-i viteazu din complexul studentesc?
-
blasfemie cand spui adevarul??
hey, amice, pe ce lume traiesti?
-
-
tu confunzi marfa cu ambalajul…esti total pe dinafara
ce treaba are biserica cu credinta?
biserica nu bagă mâna în propria desagă… ci tot banii noștri sunt: ăia neimpozitați pe care toată lumea îi dă la sfârșitul slujbei când se stă cu mâna întinsă, ca la pomană, ba mai mult, când trece cu coșul prin fața ta și stă la cerșeală.
numai spuneti că acum, mai nou, cu COVID-ul ăsta, biserica și-a ”deschis punga”, ”a deschis visteria” și a donat nush câte tablete, laptopuri etc. și… vaaai!!! – cât bine a făcut!!! ne lasati???
păi, numai la Cuvioasa Parascheva din Iași, pe 14 octombrie, câte miliarde se strâng de la toți nenorociții… de altfel, babele se plâng că au pensiile mici, dar când vine vorba să-i dea pochii, îs primele…
dacă tu te duci la ele și le ceri un ban, că tu și familia ta nu ai ce mânca, nu-ți dă nicio babă niciun kkt, dar când e vorba să dea pochilor, îs primele.
așa că, nu o mai faceti pe marii filantropi cu banii altora!!!!!!!!!
dar cand va plimbati ca nesimtitii in ditai Mercedes-urile, in limuzinele in fata carora cade boul din picioare de scumpe ce sunt (luate tot din banii nostri, apropo!!!) cum e??
asa ca numai veniti aici, in fata prostimii, sa persiflați lumea, că vai biserica cât de mult a făcut bla-bla-bla…
să vă fie rușine!
ia luați banii de la sfarsitul fiecarei slujbe si taiati, domnilor, chitante pentru fiecare leu!!! si mai platiti si impozite la ei!!
sa vedeti cum e… ca poate nu cunoasteti cuvantul IMPOZIT, cuvant pe care IIsus Hristos il stia
NESIMTITILOR!!!!!!!!!!!!!